2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Studenții din cadrul ASEM, în vizită de informare la AGEPI

15.02.2023

Pe 15 februarie curent, la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) a avut loc o vizită de informare a studenților anului III, în cadrul disciplinei „Managementul inovațiilor”, programul Business și Administrare de la Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM).

Vizita la AGEPI a avut drept scop familiarizarea tinerilor cu sistemul național de protecție, respectare și valorificare a drepturilor de proprietate intelectuală (PI).

Studenții au fost salutați de către Directorul general al AGEPI, Eugeniu Rusu și Directorul general adjunct al AGEPI, Andrei Popa, după care au participat la o lecție interactivă cu genericul “Protecția proprietății intelectuale într-o nouă eră a inovațiilor”, prezentată de Andrei Moisei, consultant principal, Secția comunicare și instruire, axată pe rolul proprietății intelectuale în dezvoltarea inovațiilor, precum și importanța asigurării unei protecții solide a drepturilor de proprietate intelectuală.

Ulterior, studenții au vizitat biblioteca, call centrul și cancelaria, unde specialiștii AGEPI le-au vorbit despre procedurile de înregistrare a obiectelor de proprietate intelectuală.

În final, studenții s-au arătat mulțumiți de evenimentul realizat și de cunoștințele acumulate pe parcursul vizitei, accentuând importanța informațiilor obținute pentru activitatea lor ulterioară.

Amintim că, în aprilie 2011, AGEPI și ASEM au încheiat un Acord de colaborare care prevede promovarea proprietății intelectuale prin antrenarea celor mai calificați specialiști din domeniu în procesul de instruire și perfecționare a cadrelor didactice și studenților din cadrul ASEM.