Pe 11 septembrie curent, tineri avocați și avocați stagiari, participanți ai proiectului „Academia Tinerilor Avocați”, au participat la o sesiune de instruire cu genericul "Proprietatea intelectuală – cadrul legal și provocări", organizată de Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) și Asociația Obștească "Acțiune Pentru Justiție" (APJ), în parteneriat cu Asociația Tinerilor Avocați.
Participanții la această sesiune de instruire au fost întâmpinați de către Natalia Mogol, Directorul general adjunct al AGEPI, care a subliniat importanța acestui eveniment pentru dezvoltarea cunoștințelor și abilităților juridice ale tinerilor avocați și avocați stagiari.
Sesiunea a inclus o lecție prezentată de Andrei Moisei, consultant principal în Secția comunicare și instruire a AGEPI, concentrându-se în special pe aspectele legale și managementul obiectelor proprietății industriale. Acesta a oferit participanților o perspectivă detaliată asupra regimului juridic al proprietății intelectuale și a modului în care aceasta poate fi gestionată eficient.
Directorul general adjunct al AGEPI, Natalia Mogol, a adus în discuție aspectele referitoare la cadrul legal și particularitățile protecției mărcilor, subliniind importanța acestora în lumea afacerilor și a inovației.
În ceea ce privește dreptul de autor, Directorul general al AGEPI, Eugeniu Rusu, a împărtășit atât aspecte teoretice, cât și practice, evidențiind rolul important pe care îl joacă acest domeniu în protejarea creației intelectuale.
Sesiunea de instruire desfășurată la AGEPI a oferit participanților din cadrul proiectului "Academia Tinerilor Avocați" o oportunitate valoroasă de a se familiariza cu sistemul național de protecție a proprietății intelectuale și de a înțelege în profunzime importanța acestuia pentru dezvoltarea societății și economiei.
Reamintim că AGEPI și Asociația Obștească "Acțiune Pentru Justiție" au semnat un Acord de Colaborare în domeniul proprietății intelectuale în luna mai, având ca obiectiv consolidarea eforturilor și utilizarea eficientă a potențialului intelectual și material pe care îl au ambele părți.