2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Problematica plagiatului și a drepturilor de autor, dezbătută în cadrul unui webinar

19.11.2021

Pe 19 noiembrie 2021, Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) și Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (ANACEC), cu suportul Proiectului UE „Suport pentru dialogul structurat în domeniul politicilor, coordonarea punerii în aplicare a Acordului de Asociere și îmbunătățirea procesului de aproximare legală”, au organizat un Webinar cu genericul „Plagiatul și dreptul de autor”. La eveniment au participat aproximativ 170 de studenţi, cadre didactice, cercetători, precum și alte persoane interesate de problematica plagiatului, drepturilor de autor şi modul de prevenire a încălcării acestora.

Scopul evenimentului a fost familiarizarea participanților cu abordările actuale în reglementarea domeniului dreptului de autor și tendințele de dezvoltare ale sistemului, precum și mecanismele de prevenire a plagiatului în mediul academic din Republica Moldova și România.

În cadrul evenimentului, Gheorghe Cuciureanu, șef Direcție evaluare în cercetare și inovare, ANACEC, a vorbit despre fenomenul furtului intelectual în Republica Moldova. Expertul AGEPI, Rodica Popescu, șef Direcție drept de autor, a familiarizat participanții cu dreptul de autor în comunitatea științifică din Republica Moldova.

Detalii despre abordarea plagiatului și a drepturilor de autor în România au fost prezentate de către Irina Lucan-Arjoca, expert senior de proiect, proiectul Uniunii Europene „Suport pentru dialogul structurat în domeniul politicilor, coordonarea punerii înaplicare a Acordului de Asociere și îmbunătățirea procesului de aproximare legală”.

Înregistrarea video a webinar-ului poate fi urmărită la următoarea adresă: https://www.youtube.com/watch?v=NCU0yfsTOxQ

Atelierul de lucru a făcut parte din programul manifestărilor aferente desfășurate în cadrul Expoziției Internaționale Specializate „INFOINVENT-2021”, care are loc online, în perioada 17-20 noiembrie 2021.

Dacă doriți să vizitați EIS „INFOINVENT” 2021 accesați pagina www.infoinvent.md.