2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Participă la ediția specială a Salonului Internațional de Invenții de la Geneva

25.01.2022

În perioada 16 – 20 martie 2022, se organizează o ediție specială, în format online, a Salonului Internațional de Invenții de la Geneva, Elveția, cu genericul: “Inventions Geneva Evaluation Days – Virtual Event”. Acest eveniment are scopul de a oferi posibilitatea inventatorilor din întreaga lume de a participa la competiție și de a-și prezenta invențiile.

Astfel, cei interesați să participe la ediția specială din acest an a Salonului de la Geneva sunt îndemnați să expedieze, până la data de 7 februarie curent, un formular de înregistrare și un videoclip cu durata de 3 minute în care explică și demonstrează clar cum funcționează invenția lor, punând accent pe inovație. Lucrările vor fi evaluate de un juriu profesionist.

Pentru mai multe informații referitoare la eveniment, inclusiv condițiile de participare și formularul de înregistrare la expoziția virtuală din acest an accesați site-ul: https://inventions-geneva.ch/en/registration/#

Menționăm că, Salonul Internațional de Invenții de la Geneva este cel mai prestigios eveniment mondial dedicat în exclusivitate inventicii și organizat sub înaltul patronaj al Guvernului Elvețian, al orașului Geneva, și al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale.

Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) încurajează inventatorii şi cercetătorii din Republica Moldova să participe la expozițiile internaționale de specialitate şi să utilizeze cu eficiență maximă acest instrument de promovare al propriilor proiecte inovaționale.