2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Guvernul a aprobat proiectul Legii privind mărcile

06.12.2023

Pe 6 decembrie curent, Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul Legii privind mărcile, prezentat în cadrul ședinței Executivului de Directorul general al Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, Eugeniu Rusu.

În scopul asigurării corespunderii sistemului național de protecție a mărcilor celui european și compatibilității cadrului normativ național cu prevederile actelor UE, prin proiectul Legii privind mărcile urmează:

1. să fie transpuse integral prevederile:

  • Directivei (UE) 2015/2436 a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2015 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci;
  • Directivei 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală;

2. să fie transpuse parțial prevederile:

  • Regulamentului (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene.

Principalele persoane/entități beneficiari ale acestei inițiative sunt persoanele fizice și juridice din Republica Moldova și din străinătate, care doresc să înregistreze mărci pe teritoriul Republicii Moldova și să obțină drepturi exclusive, precum și reprezentanții/mandatarii autorizați în proprietatea intelectuală care reprezintă aceste persoane în fața AGEPI.

Prin inițiativa dată s-a propus reglementarea conceptelor și procedurilor de bază în materie de mărci cu includerea următoarele aspecte inovative:

  • Revizuirea motivelor absolute de refuz: cu includerea mențiunilor tradiționale protejate pentru vinuri și a specialităților tradiționale garantate.
  • Desemnarea și clasificarea produselor și a serviciilor: produsele și serviciile pentru care se solicită înregistrarea mărcii conform Clasificării Internaționale a Produselor și Serviciilor urmează să fie identificate clar și precis de către solicitant pentru a determina gradul de protecție conferit de marcă.
  • Procedura de examinare a cererilor de înregistrare a mărcilor: examinarea de către AGEPI din oficiu a posibilității înregistrării unei mărci se va efectua doar prin prisma motivelor absolute de refuz.
  • Procedura “opoziției”: motivele relative de refuz vor fi invocate doar în procedura de opoziție, de către titularii mărcilor anterioare, care consideră că înregistrarea mărcii respective va aduce atingere drepturilor deținute. Procedura de opoziție este o etapă distinctă în etapa de examinare a cererilor și în acest sens va fi creată o comisie, care va examina cererile de opoziție.
  • Procedura de decădere din drepturi sau de declarare a nulității: va putea fi realizată, inclusiv în cadrul AGEPI. Astfel, în cadrul oficiului va funcționa o comisie care va soluționa aceste cereri.
  • Termene de procedură: motivele relative de refuz nu vor fi examinate de către AGEPI din oficiu, ceea ce va reduce unele termene în examinarea cererilor de înregistrare a mărcilor.

Aprobarea proiectului în cauză derivă din Planul de acțiuni al Guvernului pentru anul 2023, aprobat prin HG nr. 90/2023.