2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Discuții constructive dintre reprezentanții AGEPI, MAIA și cei ai Asociației de Dezvoltare a Turismului în Moldova

10.02.2022

Pe 9 februarie curent, reprezentanții Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) și ai Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) au participat la o ședință online cu membrii Asociației de Dezvoltare a Turismului în Moldova (ADTM).

În cadrul întrevederii s-a discutat despre procedurile de înregistrare a specialităților tradiționale garantate, în contextul implementării de către ADTM a proiectelor menite să stimuleze creșterea numărului de vizitatori ai Republicii Moldova, inclusiv prin intermediul sectorului gastronomic. Reprezentanții Asociației, cu suportul nemijlocit al micilor producători, au identificat și selectat o listă de bucate tradiționale locale, specifice anumitor zone ale Republicii și preparate după rețete originale. De asemenea, au fost abordate provocările și oportunitățile de dezvoltare a afacerilor cu produse tradiționale în țara noastră.

Directorul general al AGEPI, Eugeniu Rusu, a mulțumit reprezentanților Asociației de Dezvoltare a Turismului în Moldova pentru interesul față de domeniul proprietății intelectuale și a asigurat de deschiderea plenară a Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală pentru colaborare pe orice subiect ce ține de competența instituției. “Împreună cu specialiștii de la AGEPI și Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare ne-am arătat deschiși spre a susține asemenea acțiuni și inițiative prin punerea la dispoziție a întreg suportului informațional și de consultanță. Sperăm că aportul nostru va contribui la dezvoltarea turismului în Republica Moldova și a sectorului economic în general”, a menționat Eugeniu Rusu.

Ca urmare, întrevederea online a facilitat discuțiile și schimbul de opinii ce va permite crearea unei sinergii și conlucrări eficiente în vederea promovării produselor tradiționale locale pe plan național și internațional.