2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Creșterea cunoștințelor de proprietatea intelectuală în rândul profesorilor, în atenția AGEPI și a Centrului Educațional PRO DIDACTICA

20.01.2022

Pe 19 ianuarie curent, a avut loc o întâlnire bilaterală la nivel de conducere a Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) și Asociației Obștești - Centrul Educațional PRO DIDACTICA (PRO DIDACTICA). Scopul întrunirii a fost discutarea colaborării interinstituționale între AGEPI și PRO DIDACTICA și semnarea unui Acord de colaborare între cele două instituții.

În cadrul întrevederii, Directorul general al AGEPI, Eugeniu Rusu, a prezentat succint activitatea AGEPI inclusiv în domeniul promovării cunoștințelor din domeniul proprietății intelectuale, focusând-se, în special, pe evenimentele instructiv-informative destinate cadrelor didactice din învățământul preuniversitar. Instruirea în domeniul în domeniul proprietății intelectuală este o prioritate pentru AGEPI și avem deja o anumită experiență de colaborare cu instituții de învățământ din Republica Moldova în vederea instruirii profesorilor atât din cadrul universitar cât și a celor încadrați în învățământul preuniversitar, iar conlucrarea cu PRODIDACTICA va contribui la extinderea numărului de beneficiari ai instruirilor organizate de AGEPI, a menționat dl Rusu.   

Președintele PRO DIDACTICA, Rima Bezede, a apreciat deschiderea AGEPI pentru colaborare și a informat despre interesul de care s-a bucurat în rândul profesorilor webinarului „Proprietatea intelectuală și Plagiatul”, organizat pe 16 decembrie 2021 cu suportul AGEPI, și și-a arătat interesul pentru fortificarea acestei colaborări în următoarea perioadă. Reprezentanții Asociației au menționat că, într-o lume a digitalizării procesului educațional, cunoștințele în domeniul proprietății intelectuale devin cruciale iar realizarea unor evenimente instructiv-educative destinate cadrelor didactice din Republica Moldova pentru propagarea utilizării și asigurării respectului pentru drepturile de autor și drepturile conexe au devenit o necesitate.  

În cadrul întrevederii, AGEPI și-a reiterat disponibilitatea de a veni cu cursuri specializate în domeniul proprietății intelectuale în cadrul programelor de formare continuă oferite de PRO DIDACTICA și totodată a invitat asociația să participe la evenimentele organizate de AGEPI, inclusiv cursuri de instruire, seminarii, conferințe, expoziții, etc.

În final, cei doi au semnat un Acord de colaborare în domeniul proprietății intelectuale între Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală și Asociația Obștească - Centrul Educațional PRO DIDACTICA.

În urma semnării acestui Acord, instituțiile își vor consolida eforturile în vederea utilizării eficiente a potențialului intelectual şi material de care dispun în procesul de promovare a sistemului național de proprietate intelectuală, facilitării accesului la informații de interes reciproc și organizării de acțiuni comune pe subiecte de interes reciproc.

Părțile au convenit că cele două organizații vor conlucra în vederea identificări celor mai bune soluții de instruire a profesorilor, inclusiv prin elaborarea și implementarea în comun a unor programe de instruire continuă în domeniul proprietății intelectuale destinat cadrelor didactice din ciclul preuniversitar.