2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Contributia AGEPI la dezvoltarea sistemului national de proprietate intelectuala: 15 ani de activitate

26.10.2007

“Marcarea jubileului de 15 ani al Agentiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuala constituie un eveniment cu rezonanta speciala pentru intreaga comunitate a cercetatorilor, inventatorilor, autorilor, solicitantilor, titularilor si reprezentantilor in proprietate industriala din tara noastra. Aceasta reuniune festiva ne ofera posibilitatea de a trece in revista realizarile noastre comune in straduinta de a reabilita valoarea creativitatii umane, de a aprecia importanta ei si de a proteja legal rodul muncii intelectuale a sute si mii de cercetatori, inventatori, oameni de creatie din acest colt al Europei, de a constitui si a pune in functiune in Republica Moldova un sistem de proprietate intelectuala pe potriva potentialului spiritual al acestui popor, care este unica sa bogatie, inepuizabila si renovabila la cote calitative din ce in ce mai inalte”. Cu aceste cuvinte rostite de Dorian Chirosca, directorul general al AGEPI, a inceput suita manifestatiilor dedicate jubileului de 15 ani al Agentiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuala.

Astfel, in zilele de 18 si 19 octombrie curent, in incinta Palatului Republicii din Chisinau s-a desfasurat Seminarul national „Managementul proprietatii intelectuale: inovarea, promovarea si transferul tehnologic”, organizat de AGEPI in cooperare cu Organizatia Mondiala de Proprietate Intelectuala. La lucrarile seminarului au participat specialisti de vaza ai Organizatiei Mondiale de Proprietate Intelectuala (OMPI), Oficiului Eurasiatic de Brevete (OEAB), Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci din Romania (OSIM), Oficiului de Stat pentru Brevete al Republicii Kargazstan (Kyrgyzpatent), Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor (ORDA). La deschidere a fost consemnat faptul ca „printre primele Decrete ale Presedintelui Republicii Moldova se numara si cele cu privire la Agentia de Stat pentru Drepturile de Autor (ADA) din 25 noiembrie 1991 si cu privire la fondarea Agentiei de Stat pentru Protectia Proprietatii Industriale (AGEPI) din 25 mai 1992, care au constituit piatra de temelie a sistemului national de proprietate intelectuala. Apoi au fost adoptate doua Hotarari ale Guvernului Republicii Moldova: din 25 februarie 1992, prin care a fost aprobat Regulamentul Agentiei de Stat pentru Drepturile de Autor si din 8 septembrie 1992, prin care a fost aprobat Regulamentul si structura Agentiei de Stat pentru Protectia Proprietatii Industriale (AGEPI)”.

Pe parcursul celor doua zile au fost prezentate rapoarte la temele:

  • „Contributia proprietatii intelectuale la dezvoltarea nationala: 15 ani de experienta” (Dorian Chirosca, directorul general al AGEPI, Ion Daniliuc, vicedirectorul general al AGEPI);
  • „Activitatea de inovare si transfer tehnologic: experienta Republicii Moldova” (acad. Gheorghe Duca, presedintele ASM);
  • „Promovarea inovatiei, comercializarea inventiilor si a rezultatelor cercetarii” (Vladimir Yossifov, consilier OMPI, Geneva);
  • „Inovarea, cercetarea-dezvoltarea: obtinerea beneficiilor din proprietatea intelectuala” (Patricia Simao Sartorius, responsabila de program, Sectia PI si dezvoltare economica a OMPI, Geneva);
  • „Brevetarea la nivel national, regional si international: instrument al comercializarii efective a inventiilor” (Khabibullo Fayazov, vicepresedintele OEAB, Moscova);
  • „Cooperarea dintre universitati si institutiile de cercetare-dezvoltare” (Vladimir Yossifov, consilier OMPI, Geneva);
  • „Proprietatea intelectuala in cadrul strategiei de afaceri si importanta ei in promovarea marcilor nationale” (Patricia Simao Sartorius, responsabila de program, Sectia PI si dezvoltare economica a OMPI, Geneva);
  • „Modalitati de gestiune a proprietatii intelectuale: experienta Republicii Moldova” (Iurie Badar, seful Directie economie si finante, AGEPI).

    Pe 19 octombrie la Agentia de presa „INFOTAG” a fost organizata o conferinta de presa consacrata rezultatelor reuniunii. „Republica Moldova este lider in protectia drepturilor de proprietate intelectuala intre tarile CSI”, a estimat in cadrul conferintei Serghei Zotin, consilier juridic superior al Sectiei pentru tarile din Europa si Asia a OMPI. S. Zotin a remarcat faptul ca Moldova a semnat cel mai mare numar de conventii si acorduri internationale, in comparatie cu alte state din CSI si face parte dintre cele 10 tari, savantii careia obtin in fiecare an distinctii ale OMPI. La moment Republica Moldova are 24 de inventatori mentionati cu Medalia de Aur OMPI si 7 intreprinderi - detinatoare ale Trofeului OMPI „Intreprindere inovatoare”.

    In aceeasi zi, in Sala mare a Palatului Republicii a avut loc Sedinta solemna consacrata Jubileului de 15 ani de la fondarea sistemului national de proprietate intelectuala. Sedinta a fost deschisa de catre dl Dorian Chirosca, directorul general al AGEPI, care a felicitat colectivul cu ocazia jubileului, multumind colaboratorilor pentru contributia lor personala la crearea si consolidarea sistemului national de PI. Cuvinte de recunostinta au fost exprimate in adresa primului director al Agentiei de Stat pentru Protectia Proprietatii Industriale dlui Eugen Stascov, care a pus temelia AGEPI, iar odata cu ea si a sistemului national de PI, precum si in adresa celorlalti directori generali care au stat in fruntea agentiilor ADA si AGEPI: dlor Mihail Cius, Andrei Afanasiev, Nicolae Taran si Stefan Novac.

    Colectivul AGEPI a fost felicitat, din partea institutiilor pe care le reprezinta, de catre acad. Gh. Duca, presedintele ASM, d-nii S. Zotin, consilier juridic principal, OMPI, Geneva, K. Fayazov, vicepresedintele OEAB, Moscova, G. Varga, directorul general al OSIM, Romania, E. Vasiliu, directorul general adjunct al ORDA, Romania, K. Ormushev, secretar de stat, Kyrgyzpatent, d-ele V. Carare, directorul general al Agentiei Nationale pentru Protectia Concurentei, N. Ciocan, directorul general al SA „MOLDEXPO”, P. Chetrus, prorectorul USM, V. Dorogan, prorectorul UTM, N. Solcan, presedintele Uniunii Inventatorilor si Rationalizatorilor din Republica Moldova s.a.

    In cadrul Sedintei solemne au fost remarcati o parte din specialistii AGEPI, carora li s-au inmanat diplome de excelenta din partea Guvernului Republicii Moldova, Academiei de Stiinte a Moldovei, Universitatii Tehnice din Moldova si Agentiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuala, iar veteranii au fost mentionati cu diplome de onoare ale AGEPI si premii banesti.