2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Conferință regională: Proprietatea Intelectuală în economia digitală pentru IMM

13.08.2021

În perioada 6 - 7 septembrie 2021, se va desfășura cea de-a 4-a ediție a Conferinței “Proprietatea Intelectuală în economia digitală pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii: „Stăpânește  jocul: aspecte comerciale și juridice pentru dezvoltatorii de jocuri video”. Evenimentul este organizat de către Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (OMPI), în colaborare cu Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) din România, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) și Universitatea Româno-Americană.

Având în vedere contextul pandemic înregistrat în prezent la nivel mondial, ediția de anul acesta a Conferinței va fi organizată la București, în format hibrid.

Evenimentul reprezintă o ocazie excelentă pentru familiarizarea cu cele mai recente evoluții în domeniul industriilor creative sub aspectul interconexiunii dintre proprietatea intelectuală, economia digitală și industria jocurilor video în statele din Europa Centrală şi de Est și din țările mediteraneene.

Lideri ai industriei jocurilor video din regiune și experți consacrați în domeniul PI vor prezenta noile instrumente menite să faciliteze utilizarea PI de către dezvoltatorii, producătorii și consumatorii de jocuri video.

Persoanele interesate să participe la Conferința regională se pot înregistra la următoarea adresă: https://forms.office.com/Pages/ResponsePage.aspx?id=CyUkRzTn7kyHMunRL60JPXPUiGq1KL1HgvDamSshhxRUNjREQlpRMTFZM05SU0ZMU0w3TEhQTEtTOC4u .