2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Comunicat referitor la suspendarea, pe durata stării de urgență, a termenelor aplicabile procedurilor în fața AGEPI

22.04.2020

Pentru a oferi solicitanților, titularilor obiectelor de proprietate intelectuală, precum și altor persoane interesate îndrumări suplimentare privind aplicarea suspendării, anunțate conform Comunicatului informativ al AGEPI din 19 martie 2020 emis în contextul pandemiei de coronavirus (COVID-19), a termenelor aplicabile procedurilor în fața AGEPI reglementate de prevederile cadrului normativ în domeniul protecției proprietății intelectuale, care expiră sau care încep să curgă în perioada 17 martie 2020 – 15 mai 2020, se publică următoarele clarificări cu privire la termenele afectate de această suspendare și la natura suspendării.

Ι. TERMENELE AFECTATE DE SUSPENDARE

Conform măsurilor stabilite de AGEPI în contextul pandemiei de coronavirus (COVID-19), publicate la data de 19 martie 2020, conform Comunicatului informativ cu privire la termenele aferente procedurilor în fața AGEPI: „Pe durata stării de urgență, termenele aplicabile procedurilor în fața Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală reglementate de prevederile cadrului normativ în domeniul protecției proprietății intelectuale nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență instituite potrivit Hotărârii Parlamentului nr. 55 din 17 martie 2020.”

În sensul prevederilor citate, „termenele aplicabile procedurilor în fața Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală reglementate de prevederile cadrului normativ în domeniul protecției proprietății intelectuale” se referă la termenele procedurale, inclusiv termenele referitoare la achitarea taxelor, pe care trebuie să le respecte solicitanții, titularii obiectelor de proprietate intelectuală, precum și alte persoane interesate, în cadrul procedurilor aflate în desfășurare sau care încep să demareze în fața AGEPI în perioada declarării stării de urgență în Republica Moldova  (17 martie 2020 – 15 mai 2020).

   Prin termene procedurale se înțeleg:

  • termenele stabilite de către AGEPI (prin decizii, hotărâri, notificări, comunicate) în cadrul oricărei proceduri în fața AGEPI, inclusiv a Comisiei de contestații din cadrul AGEPI;
  • termenele aplicabile procedurilor în fața AGEPI impuse direct de cadrul normativ în domeniul protecției proprietății intelectuale.   

Totodată, referința la „cadrul normativ în domeniul protecției proprietății intelectuale” vizează normele statuate în temeiul legilor speciale și regulamentelor aferente acestora, care stabilesc termenele pentru realizarea procedurilor de examinare a cererilor și de acordare a protecției obiectelor de proprietate intelectuale în Republica Moldova sau a altor proceduri juridice conexe acestora, cuprinse în următoarele acte normative: Legea nr. 161/2007 privind protecția desenelor și modelelor industriale, Legea nr. 38/2008 privind protecția mărcilor, Legea nr. 39/2008 privind protecția soiurilor de plante,  Legea nr. 50/2008 privind protecția invențiilor, Legea nr.66/2008 privind protecția indicațiilor geografice, denumirilor de origine și specialităților tradiționale garantate, Legea nr. 139/2010 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 655/1999 privind protecția topografiilor circuitelor integrate, Regulamentul privind procedura de depunere, examinare şi înregistrare a desenelor şi modelelor industriale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1496/2008, Regulamentul privind procedura de depunere, examinare și înregistrare a mărcilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 488/2009, Regulamentul privind procedurile de depunere şi examinare a cererii, de acordare şi de menţinere în vigoare a brevetului pentru soi de plantă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 295/2009, Regulamentul privind procedura de depunere şi examinare a cererii de brevet de invenţie şi de eliberare a brevetului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 528/2009, Regulamentul privind procedura de depunere, examinare şi înregistrare a indicaţiilor geografice, a denumirilor de origine şi a specialităţilor tradiţionale garantate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 610/2010, Regulamentul cu privire la înregistrarea obiectelor dreptului de autor și drepturilor conexe, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 89/2012,  Regulamentul privind înregistrarea contractelor de cesiune, licență, gaj și franchising referitoare la obiectele de proprietate industrială, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 612/2011, Regulamentul Comisiei de contestații a Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2009.

Trimiterea la „procedurile în fața AGEPI” înseamnă că termenele care se aplică procedurilor în fața altor autorități nu fac obiectul acestei suspendări, chiar dacă sunt menționate în actele normative invocate.

II.  NATURA SUSPENDĂRII

În cazul unui termen care expiră în perioada stării de urgență (17 martie 2020 – 15 mai 2020), curgerea acestuia se întrerupe la data de 17 martie 2020 și continuă începând cu ziua în care este ridicată starea de urgență, și anume începând cu data de 16 mai 2020.

Exemplu: Dacă un termen urma să expire la data de 20 martie 2020, acesta va expira la data de 19 mai 2020, deoarece curgerea termenului menționat a fost suspendată la data de 17 martie 2020 și va reîncepe la data de 16 mai 2020.

În cazul unui termen care începe să curgă în perioada stării de urgență  (17 martie 2020 – 15 mai 2020), curgerea acestuia nu va începe în perioada indicată, dar va începe în ziua în care este ridicată starea de urgență, și anume începând cu data de 16 mai 2020.

Exemplu: Dacă un termen urma să înceapă să curgă la data de 20 martie 2020, acesta va începe să curgă la data 16 mai 2020.

Efectul suspendării este automat și decurge direct din publicarea Comunicatului AGEPI din 19 martie 2020 cu privire la termenele aferente procedurilor în fața AGEPI.

În consecință, părțile afectate nu au obligația de a depune la AGEPI o cerere pentru ca suspendarea termenului să fie aplicată.

Totodată, în cazul în care părțile sunt în măsură să respecte termenul inițial și aleg să își îndeplinească obligațiile procedurale în perioada respectivă, procedura va urma cursul obișnuit, iar documentele depuse vor fi examinate în regim normal (ordinar), cu asigurarea respectării drepturilor persoanelor terțe.

III. COMUNICĂRILE TRIMISE  PĂRȚILOR VIZATE

Efectul suspendării implică, de asemenea, faptul că solicitanții/titularii obiectelor de proprietate intelectuală sau alte părți interesate ale căror termene sunt vizate  de suspendarea termenelor pe durata stării de urgență instituite potrivit Hotărârii Parlamentului nr.55 din 17 martie 2020, nu vor fi informați asupra acestui fapt prin intermediul comunicărilor individuale.