2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Colaborarea AGEPI – MAIA, discutată în cadrul unei întâlniri bilaterale

29.12.2021

Pe 28 decembrie curent, Directorul general al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), Eugeniu Rusu, a avut o întrevedere cu Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), Viorel Gherciu. Reprezentanții celor două autorități au abordat o serie de subiecte de actualitate pentru care ambele instituții au competențe, printre care consolidarea sistemului indicațiilor geografice din Republica Moldova, protecția noilor soiuri de plante dar și gestionarea de către MAIA a portofoliului mărcilor de stat.

Oficialii au trecut în revistă principalele problematici cu care se confruntă producătorii autohtoni în utilizarea și valorificarea indicațiilor geografice. Eugeniu Rusu a apreciat deschiderea MAIA pentru identificarea celor mai eficiente soluții de depășire a deficiențelor sistemului IG din Republica Moldova și a informat conducerea Ministerului despre inițiativele legislative aflate în derulare.

Viorel Gherciu a dat asigurări că Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare se va implica plenar în procesul de modificare a cadrului regulator existent, inclusiv a Legii 66/2008 privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate și aducerea acesteia în concordanță cu cele mai bune practici europene, dar și la instituirea unor mecanisme viabile de înregistrare, certificare și plasare pe piață a produselor cu IG. 

În contextul unei scăderi semnificate a cererilor pentru protecția noilor soiuri de plante și întru valorificarea potențialului de cercetare și inovare deținut de către Republica Moldova în domeniul ameliorării, părțile au convenit asupra necesității consolidării colaborării interinstituționale, inclusiv prin activități de informare a amelioratorilor despre avantajele protecției prin brevete a noilor soiuri de plante și beneficiile utilizării sistemului pentru comercializarea rezultatelor cercetării/ameliorării.

Discuțiile privind gestionarea mărcilor de stat deținute de către MAIA au vizat în special gestionarea eficientă a portofoliului deținut și necesitatea monitorizării protecției mărcilor statului pe teritoriul statelor terțe, în special pe piețele de interes pentru producătorii de vinuri și băuturi alcoolice din Republica Moldova care utilizează mărcile respective. 

La întrunire, din partea MAIA au mai participat: Secretarul general Anatolie Fala, Secretarul de stat, Vasile Șarban precum și alți reprezentanți ai ministerului cu responsabilități pe subiectele abordate.