Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova (AGEPI) anunță despre adoptarea și publicarea Documentului practic: Criteriile de evaluare și divulgare a desenelor și modelelor industriale pe Internet .
Documentul oferă o explicație clară și cuprinzătoare a principiilor pe care se bazează practica. Aceste principii se vor aplica la modul general de către AGEPI și oficiile de proprietate intelectuală (PI) ale Rețelei de Proprietate Intelectuală a Uniunii Europene (EUIPN) și au drept scop să cuprindă marea majoritate a cazurilor.
Publicarea Documentului practic are drept obiectiv principal sporirea transparenței, securității juridice și previzibilității în beneficiul utilizatorilor și examinatorilor din cadrul diferitor oficii de proprietate intelectuală, documentul fiind conceput să servească ca punct de referință pentru oficiile de PI și pentru orice alte părți interesate.
Documentul este pus la dispoziția publicului în limbile română și engleză și este divizat în două părți: prima parte reprezintă un rezumat al criteriilor abordate, în timp ce a doua parte oferă o explicație completă a criteriilor specifice aplicabile în fiecare caz.
Această realizare a fost posibilă datorită colaborării dintre AGEPI și EUIPO și este rezultatul final al acestei colaborări ca parte a cadrului general de cooperare internațională a EUIPO.
Documentul practic, în limbile română și engleză, poate fi găsit mai jos.
Ataşament | Mărime |
---|---|
CP10-_Divulgarea_DMI_pe_Internet_RO.pdf | 2.1 MB |
CP10-Divulgarea_DMI_pe_Internet_EN.pdf | 2 MB |