2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

AGEPI a participat la conferința internațională în domeniul PI din Georgia

14.10.2022

În perioada 12-13 octombrie curent, la Tbilisi, Georgia, a avut loc conferința internațională cu genericul  „Rolul oficiilor de proprietate intelectuală în ecosistemul național de inovare”. Conferința a fost organizată în contextul aniversării a 30-a de la fondarea Centrului Național de Proprietate Intelectuală al Georgiei (SAKPATENTI).

Evenimentul a fost deschis de Daren Tang, director general al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI) și Manana Pruidze, președinte interimar al SAKPATENTI.

În cadrul conferinței, un accent deosebit a fost pus pe rolul din ce în ce mai mare al oficiilor naționale de proprietate intelectuală (PI) în economia bazată pe cunoaștere, fiind prezentate provocările și realizările acestora. De asemenea, au fost abordate subiecte precum elaborarea politicilor, programelor de dezvoltare durabilă pentru IMM-uri și implementarea acestora, sprijinirea inventatorilor, pregătirea materialelor educaționale pentru tânăra generație etc.

Directorul general al AGEPI, Eugeniu Rusu, a felicitat centrul georgian cu ocazia celei de-a 30-a aniversări, dorind echipei SAKPATENTI realizări frumoase și parteneriate de succes.

În continuare, managerul instituției a prezentat experiența oficiului din Republica Moldova, viziunea, provocările și reușitele AGEPI în procesul de consolidare a sistemului național de PI. Tot în cadrul evenimentului, Eugeniu Rusu a abordat subiectul asigurării respectării drepturilor de proprietate intelectuală, experiența instituirii Observatorului respectării drepturilor de PI și realizările acestuia.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai Guvernului Georgiei, ai OMPI, directori ai oficiilor naționale de proprietate intelectuală din diferite țări, precum și reprezentanţi din diverse sectoare industriale.