2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

AGEPI participă la Campania de informare și învățare ,,Nu plagiatului”

20.04.2022

La 20 aprilie curent, în format online, a avut loc conferința de inaugurare a Campaniei de informare și învățare „Nu plagiatului”. Aceasta se desfășoară în perioada aprilie – mai 2022 și este organizată  de Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova.

Beneficiarii direcți ai campaniei sunt tinerii cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani, iar beneficiarii indirecți sunt bibliotecarii școlari și cadrele didactice. Obiectivul general este sensibilizarea acestora privind importanța respectării drepturilor de proprietate intelectuală (PI), a dreptului de autor și drepturilor conexe, utilizarea etică și corectă a informației.

În deschidere, Directorul general al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), Eugeniu Rusu, a felicitat inițiativa de a organiza evenimentul și a reiterat importanța educării tinerilor în spiritul respectării drepturilor de PI. În același context, elevii au fost îndemnați să participe și la Concursul în domeniul proprietății intelectuale pentru tineri, organizat de AGEPI, care va fi lansat pe 26 aprilie în contextul Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale.

De asemenea, consultantul principal în Secția comunicare și instruire din cadrul AGEPI,  Andrei Moisei, a participat cu o prezentare denumită „ABC-ul proprietății intelectuale”. Specialistul a vorbit despre aspecte generale privind rolul și scopul acestui domeniu, despre obiectele de PI, necesitatea, avantajele şi modalitățile de protecție a acestora, fenomenele de contrafacere, piraterie, plagiat și efectele lor negative.

Participarea AGEPI în cadrul Campaniei „Nu plagiatului” se înscrie în contextul Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale, care se desfășoară în acest an cu tematica: „Proprietatea intelectuală și tinerii - inovând pentru un viitor mai bun”.