Pe 24 iunie, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) a participat la training-ul de dezvoltare profesională pentru profesori: Școala de Vară 2022, care se desfășoară în format online, în perioada 20-24 iunie. Evenimentul, devenit unul tradițional, a fost organizat de Asociația Obștească META.
Școala de Vară 2022 a reunit cadre didactice din diferite regiuni ale țării, cu scopul îmbunătățirii calității educației în Republica Moldova prin schimbul de idei și experiență, prezentarea de noi tehnici și metode de predare, instrumente digitale pentru crearea orelor interactive etc.
La ediția curentă a Școlii de vară, consultantul principal din cadrul Secției comunicare și instruire, Andrei Moisei, a prezentat subiectul „Proprietatea intelectuală în instituțiile de învățământ”. Cadrelor didactice le-au fost prezentate, mai întâi, noțiunile generale ale proprietății intelectuale, și anume care sunt obiectele de proprietate intelectuală, cum și de ce se protejează acestea. O atenție sporită a fost acordată dreptului de autor și drepturilor conexe, cu discuții axate pe concurența neloială, pirateria, plagiatul, contrafacerea și efectele acestora asupra calității vieții.
Reamintim că META este o organizație non-guvernamentală specializată în inițierea, promovarea și implementarea proiectelor care vizează îmbunătățirea calității educației în Republica Moldova. Colaborarea AGEPI cu organizația META a început la Școala de toamnă pentru profesori, organizată în 2021.
Puteți urmări prezentarea aici https://www.facebook.com/watch/live/?ref=watch_permalink&v=5788064638422...