2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Adunarea mandatarilor autorizaţi în proprietatea intelectuală

20.12.2014

Pe data de 19 decembrie 2014, in incinta AGEPI, a avut loc adunarea trimestriala a mandatarilor autorizaţi în proprietatea intelectuală, in cadrul careia s-au pus in discutie mai multe subiecte de interes comun ce vizează activitatea în domeniul protecției proprietății intelectuale.

Ședința a fost moderată de către vicedirectorul general AGEPI dna Svetlana Munteanu, care a  menționat rolul important ce le revine mandatarilor autorizaţi în cadrul sistemului național de proprietate intelectuală și necesitatea informării operative a acestora cu noile prevederi legislative, cu cele mai actuale tendințe în domeniul PI, atât la nivel național cât și internațional. Anume acesta este și unul din scopurile întâlnirilor tradiționale ale specialiștilor AGEPI cu mandatarii autorizați.

Conform programului adunării, mandatarii au fost familiarizați cu prevederile Legii nr. 114 din 03.07.2014 cu privire la Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, intrată în vigoare la 26 septembrie 2014, în special cu articolele ce reglementează activitatea mandatarilor autorizaţi, drepturile și obligațiile acestora (raportor – dna Diana Stici, șef Secţie legislaţie).

Dna Ala Guşan, directorul Departamentului invenţii, soiuri de plante, a informat mandatarii autorizați despre propunerile legislative privind implementarea prevederilor Acordului privind validarea brevetelor europene pe teritoriul Republicii Moldova în Legea nr. 50-XVI privind protecţia invenţiilor.

Ținând cont de faptul că cele mai solicitate obiecte de PI sunt mărcile și în scopul ajustării practicii naționale la cea internațională, specialiștii AGEPI au prezentat câteva informații utile în acest sens.

Astfel, dna Ludmila Cocieru, șef Secţie mărci internaţionale, a informat audiența despre necesitatea de a redacta lista produselor şi serviciilor în cererile internaționale în corespundere cu instrumentul OMPI „Gestionarul de Produse şi Servicii” și despre modalitățile de ajustare a produselor/serviciilor conform recomandărilor Biroului Internaţional al OMPI.

În altă ordine de idei, dna Svetlana Sahan, șef Secţie mărci naţionale, a relatat despre faptul că din 1 ianuarie 2015 intră în vigoare versiunea 2015 a ediţiei a 10-a a Clasificării Internaţionale a Produselor şi Serviciilor în scopul înregistrării mărcilor și a oferit detalii cu privire la aplicarea noii versiuni.

La practica Uniunii Europene privind mărcile în alb-negru s-a referit Simion Leviţchi, directorul Departamentului mărci, modele şi desene industriale. De asemenea, participanții la eveniment au fost informați cu privire la activitățile de promovare a sistemului Indicaţiilor Geografice în Republica Moldova, mandatarii autorizaţi fiind îndemnați să încurajeze clienții lor, potențialii solicitanți, de a accesa acest instrument de promovare a produselor cu calități și origine garantate.

Dna Maria Rojnevschi, directorul Departamentului promovare şi editură, a informat participanții la adunare despre concursul „Marca comercială a anului-2014”, organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova în cooperare cu AGEPI, în perioada noiembrie 2014 - ianuarie 2015. Mandatarii autorizați au fost informați despre condițiile de participare la concurs, nominalizările  și distincțiile concursului, dar si despre avantajele oferite de către organizatori participanților și învingătorilor la concurs, în special întreprinderilor  mici și mijlocii. Ținând cont  de faptul că obiectivul concursului este de a promova atât imaginea corporativă a companiilor, cât și rolul mărcilor în identificarea produselor și serviciilor, în diferențierea lor de cele similare de pe piață, mandatarilor autorizați le-au fost solicitată diseminarea informațiilor primite printre agenții economici  ale căror interese le reprezintă,  precum și încurajarea lor în vederea participării active la acest prestigios concurs, care este parte a  evenimentului național  „Fabricat în Moldova”, ce va avea loc la CIE  „Moldexpo SA, în perioada 28 ianuarie – 1 februarie 2015. 

In  continuare, conform programului ședinței, s-a discutat utilizarea serviciului electronic e-AGEPI. Dl Vitalie Rusanovschi, șef Secţie gestiunea electronică a documentelor, a subliniat ca ponderea utilizării acestui serviciu de către solicitanți crește constant, cererile electronice constituind deja peste 15% din numărul total al cererilor depuse la AGEPI în perioada 01.04.2014 - 18.12.2014.  La rândul lor, cei mai activi utilizatori ai sistemului de depunere on-line - mandatarii autorizați Nicolae Glazunov și Olga Socolova, și-au exprimat satisfacția referitoare la acest serviciu modern oferit de AGEPI, menționând numeroasele avantaje ale acestuia, inclusiv posibilitatea achitării on-line a taxelor, accesul 24/24 ore, 7/7 zile, existența cabinetului personal de lucru etc. De asemenea, mandatarii au apreciat foarte pozitiv și accesul gratuit on-line la bazele de date OPI, oferit de AGEPI, exprimând, totodată, și unele doleanțe îndreptate spre eficientizarea conlucrării cu Agenția.

În finalul ședinței, dna Svetlana Munteanu, vicedirector general AGEPI, a încurajat mandatarii autorizați să fie mai activi și să  prezinte specialiștilor AGEPI întrebările și subiectele pe care le-ar  dori discutate pe parcursul anului 2015, atât cu referire la cadrul normativ legislativ în domeniu, cât și la procedurile de solicitare și obținere a protecției a obiectelor de proprietate intelectuală solicitate. 

Rapoarte:  S.Levitchi,  S.SahanL.Cocieru