Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) informează că, luni, 8 iunie 2020, este zi de odihnă, potrivit Dispoziţiei nr. 17 din 13 aprilie 2020 a Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova.
Amintim că, anterior, autoritățile au decis că, în contextul stării de urgență, Paștele Blajinilor va fi marcat pe 6, 7 și 8 iunie. Potrivit Codului muncii, prima şi a doua zi de Paşte conform calendarului bisericesc, dar și ziua de luni la o săptămână după Paşte (Paştele Blajinilor) sunt zilele de sărbătoare nelucrătoare.