2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Știința pentru și împreună cu societatea - să marcăm împreună Ziua Internațională a Științei pentru pace şi dezvoltare 2020

10.11.2020

Comunitatea științifică din Republica Moldova sărbătorește anual, pe 10 noiembrie, Ziua Științei.

Instituită în Republica Moldova prin Hotărârea Guvernului, această sărbătoare este organizată în contextul Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și Dezvoltare, proclamată de către UNESCO la data de  2 noiembrie 2001.

Acest eveniment are drept scop evidențierea rolului primordial al științei în dezvoltarea durabilă a întregii societăți, promovarea solidarității naționale şi internaționale şi atragerea atenției asupra provocărilor cu care se confruntă domeniul respectiv.

Tema din 2020 a Zilei Internaţionale a Știinţei pentru pace şi dezvoltare este „Science for and with Society” (Știința pentru și împreună cu Societatea). Pentru a celebra această zi, UNESCO organizaeză pe 10 noiembrie 2020 o masă rotundă, online, cu genericul „Science for and with Society in dealing with COVID-19” (Știința pentru și împreună cu societatea în înfruntarea COVID-19).

Pentru a marca această importantă zi, Academia de Științe a Moldovei organizează o Ședința solemnă online a Adunării Generale a AŞM, în cadrul căreia va avea loc și ceremonia de înmânare a Premiilor Academiei de Științe a Moldovei pentru rezultate valoroase obținute în domeniul științelor sociale, economice, umanistice și arte, precum și pentru promovarea științei în mass-media.

Ziua Științei constituie o ocazie în plus de a ne exprima întreaga admirație și apreciere pentru efortul depus de fiecare cercetător din Republica Moldova la dezvoltarea științei și inovării naționale și integrarea acesteia în spațiul de cercetare internațional.

Cu acest prilej, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) adresează sincere felicitări şi urări de sănătate, inspirație și succes tuturor persoanelor care se dedică progresului tehnologic, cercetării științifice, nobilei munci de căutare a noi soluții pentru provocările cu care se confruntă omenirea la ora actuală. 

La mulți ani, stimați membri ai comunității științifice!