2024

2023

2022

2021

2020

2019

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

 

Колл-центр:
(+373-22) 400500

Антикоррупционная линия:
(+373-22) 400500

Participă la expozițiile internaționale de inventică din Serbia, Malaiezia, Indonezia și Uganda

04.08.2021

Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) invită persoanele interesate să participe la  expoziția virtuală internațională din Uganda - UGANDA VIRTUAL EXPO 2021, care va avea loc în perioada 24 - 26 august. Doritorii au posibilitatea de a-și împărtăși ideile, invențiile, inovațiile, expoziția asigurând o platformă excelentă de comunicare pe diverse domenii tehnico-științifice. Evenimentul online va oferi fiecărui expozant șansa de a întâlni și discuta cu noi clienți din întreaga lume, încărca broșuri sau videoclipuri către aproximativ 2000 de vizitatori înregistrați din industrii diferite. Informații suplimentare privind modalitatea de organizare a expoziției puteți găsi accesând site-ul: http://brightexh.com.  

Un alt eveniment destinat inventatorilor este cel de-al 35-lea Festival Internațional de Inovații, Cunoaștere și Creativitate TESLA FEST 2021. Acesta se desfășură la Novi Sad, Serbia în perioada 12-15 octombrie, în centrul sportiv și de afaceri Biserica Ortodoxă SPENS Vojvodina, sub auspiciile Guvernului Republicii Serbia, Guvernului provincial și primăriei orașului Novi Sad. Termenul limită de înregistrare este 15 septembrie 2021. TESLA FEST din acest an se concentrează pe sursele de energie regenerabile și eficiența energetică. Mai multe detalii găsiți accesând pagina: www.teslafest.com

În perioada 12-15 octombrie 2021, în Indonezia, se va desfășura Indonesia Inventors Day 2021 (IID), care este o platformă internațională pentru cercetători, inventatori, oameni de știință ce vor putea să-și prezinte inovațiile și invențiile atât în format offline, cât și online. Ziua Inventatorilor din Indonezia își propune să aprecieze oamenii care s-au dedicat să creeze ceva inovativ și în același timp util pentru întreaga lume. Accentul acestui eveniment este expoziția și competiția în care participanții își pot aduce produsul final, prototipul sau macheta care urmează să fie prezentate în cadrul Indonesia Inventors Day 2021. Termenul limită de înregistrare este 30 septembrie 2021. Detalii despre eveniment puteți găsi accesând pagina: www.iid-innopa.com

AGEPI de asemenea, invită persoanele interesate să participe la Expoziția de Tehnologii din Malaiezia, care va fi organizată în format virtual în perioada 25-29 octombrie 2021. Termenul limită de înregistrare este 6 septembrie 2021. MTE 2021: SDG International Innovation Awards (SDGIIA) este primul din regiune axat pe recunoașterea inovațiilor, inițiativelor, programelor și ideilor care contribuie la durabilitate, eradicarea sărăciei, îmbunătățirea bunăstării, protejarea planetei noastre și construirea păcii și prosperității. Pentru mai multe informații referitoare la eveniment, inclusiv condițiile de participare şi desfășurare a expoziției aflați accesând adresa: https://mte.org.my.  

Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală încurajează inventatorii şi cercetătorii din Republica Moldova să participe la expozițiile internaționale de specialitate şi să utilizeze cu eficiență maximă acest instrument de promovare a propriilor proiecte inovaționale.