Vizita de lucru la AGEPI a delegatiei SAKPATENTI

04.06.2013

In scopul consolidarii relatiilor de cooperare dintre Agentia de Stat pentru Proprietatea Intelectuala a Republicii Moldova (AGEPI) si Centrul National de Proprietate Intelectuala a Georgiei (SAKPATENTI), si semnarii in acest sens a unui Memorandum de Intelegere intre oficiile de proprietate intelectuala ale Republicii Moldova si Georgiei, in perioada 3–4 iunie 2013, se desfasoara vizita de lucru la Chisinau a delegatiei SAKPATENTI.

Pe data de 3 iunie, delegatia SAKPATENTI a avut o intrunire cu administratia si directorii Departamentelor AGEPI, fiind puse in discutie diverse aspecte si probleme din domeniu: similitudini si diferente ale sistemelor nationale de PI, evaluarea stadiului de cooperare dintre AGEPI-SAKPATENTI pana la etapa actuala, procesele tehnologice de protectie a obiectelor de PI, realizarea drepturilor de PI, organizarea campaniilor de sensibilizare a opiniei publice si de promovare a informatiei in domeniul PPI, formarea profesionala in domeniul PI, organizarea de seminarii si expozitii, cooperarea internationala si integrarea europeana etc.

In cadrul intalnirii bilaterale dintre dna Lilia Bolocan, directorul general al AGEPI, si dl Irakli Ghvaladze, presedintele SAKPATENTI, a avut loc semnarea Memorandumului de Intelegere dintre Agentia de Stat pentru Proprietatea Intelectuala a Republicii Moldova si Centrul National de Proprietate Intelectuala a Georgiei.

Obiectivul prezentului Memorandum este dezvoltarea cooperarii in domeniul drepturilor de proprietate intelectuala intre AGEPI si SAKPATENTI, precum si stabilirea directiilor prioritare de colaborare pentru urmatoarea perioada.

Memorandumul include diverse aspecte de cooperare in domeniul proprietatii intelectuale, inclusiv in domeniul instruirii personalului Partilor, implementarii sistemului computerizat pentru procedurile de acordare a drepturilor de proprietate intelectuala, managementului oficiului etc. De asemenea, memorandumul prevede stabilirea unor relatii directe dintre unitatile relevante ale celor doua Parti, schimbul de informatii privind activitatile orientate spre dezvoltarea si consolidarea sistemelor nationale de proprietate intelectuala, schimbul de publicatii si alte informatii de interes reciproc. Un subiect aparte al cooperarii moldo-georgiene il constituie domeniul indicatiilor geografice si denumirilor de origine controlate.

Indicatiile geografice vor reprezenta subiectul principal de discutii in cadrul intalnirii delegatiei SAKPATENTI cu reprezentantii Ministerului Agriculturii si Industriei Alimentare a Republicii Moldova care va avea loc pe data de 4 iunie 2013.