A A A

Press-release: Expozitia Internationala Specializata „INFOINVENT-2011”

21.11.2011

In contextul realitatii de azi, cand proprietatea intelectuala, inovarea si transferul tehnologic sunt parghiile de baza pentru relansarea economica a tarii, organizatorii editiei a XII-a a EIS „INFOINVENT” – Agentia de Stat pentru Proprietatea Intelectuala, Academia de Stiinte a Moldovei si Centrul International de Expozitii „MOLDEXPO” S.A. – si-au pus drept scop promovarea obiectelor de proprietate industriala, a produselor si tehnologiilor noi; stimularea activitatii inovationale; schimbul de informatii tehnico-stiintifice si normativ-legislative; impulsionarea unor proiecte de implementare a inventiilor si inovatiilor in productie; atragerea investitiilor; crearea conditiilor pentru incheierea si realizarea contractelor de transmitere a drepturilor de proprietate intelectuala.

De la prima editie a EIS „INFOINVENT”, care a avut loc in anul 1997, si pana in prezent circa 1000 de expozanti au prezentat spre aprecierea vizitatorilor si Juriului international peste 3500 de inventii, fiind initiate zeci de parteneriate, al caror obiect il constituie realizarile din domeniul proprietatii intelectuale.

EIS „INFOINVENT-2011” se va desfasura in perioada 22-25 noiembrie curent in Pavilionul nr. 2 de la CIE „MOLDEXPO”, inaugurarea festiva fiind programata pe 22 noiembrie, orele 11.00-12.00. Participantii vor expune pe o suprafata de 480 m2 circa 400 de inventii si modele de utilitate, produse si tehnologii noi, soiuri de plante, desene si modele industriale, artizanat si mestesuguri, elaborate in ultimii doi ani.

In afara de expozanti din Republica Moldova, la „INFOINVENT” si-au anuntat participarea reprezentantii Oficiului European de Brevete (OEB) cu sediul la Munchen, Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci din Romania (OSIM), Forumului Inventatorilor Romani de la Iasi, Institutului National de Cercetare-dezvoltare pentru Stiinte Biologice din Bucuresti, Universitatii din Oradea, Universitatii de Stat de Farmaceutica din Ucraina, Universitatii Pedagogice de Stat din or. Harcov, Academiei Militare-Maritime din or. Sevastopol si Universitatii de Stat din Moscova.

Participantii – institutii academice, de cercetare-dezvoltare, de invatamant superior, asociatii si intreprinderi, inventatori si amelioratori individuali vor prezenta publicului larg, managerilor companiilor producatoare si de comercializare a produselor si serviciilor creatii inedite din domeniile: protectia mediului, securitate, salvare; mijloace de transport, drumuri, lifturi, ambalaje; materiale si echipamente industriale, metalurgie, mecanica, chimie, noi materiale si biotehnologii; energie, electricitate, electronica, tele­comu­ni­catii, tehnologii audio-video; calculatoare, programe pentru calculator, echipamente, birotica; vestimentatie, textile, menaj, artizanat; medicina, farmacie, cosmetica, paramedical; agricultura, noi soiuri de plante si rase de animale, alimentatie, bauturi; constructii, arhitectura, inginerie civila, materiale, mobilier. Alaturi de panourile cu postere si machete, unii autori vor demonstra si produse pe baza de inventii implementate.

Juriul international (presedinte – membrul corespondent al ASM I. TIGHINEANU, Vicepresedinte al ASM,), din care fac parte savanti si inventatori renumiti din republica, va da prioritate acelor lucrari, care dispun de titluri de protectie sau exista o hotarare de acordare a titlului de protectie, au un nivel tehnic inalt, rezolva probleme acute si au o importanta socio-economica sau tehnica semnificativa, corespund directiilor prioritare de dezvoltare a stiintei si economiei, corespund solicitarilor ecologice si sociale ale tarii, sunt implementate in economia nationala sau exista contracte de implementare, au efecte economice bine conturate.

La expozitie va activa o Comisie de experti (presedinte – dr. Lilia BOLOCAN,Directorul general al AGEPI), din componenta careia fac parte reprezentantii AGEPI si ai institutiilor din sfera stiintei si inovarii.

Juriul international il va desemna pe „Cel mai dotat inventator al anului”, cu inmanarea premiului Guvernului Republicii Moldova; va examina si va identifica proiectele castigatoare la nominalizarile: „Cea mai buna inventie prezentata de un tanar inventator”; „Cea mai buna inventie prezentata de o femeie inventator”; „Cel mai reusit design implementat” - cu decernarea cupei si diplomei AGEPI, Autorul (coautorul) unei inventii din perspectiva sau al unui ciclu de inventii dintr-un domeniul prioritar al economiei nationale, va fi inaintat spre obtinerea Medaliei de aur OMPI „Inventator Remarcabil”; va premia cu diplome si medalii de aur, argint si bronz instituite de AGEPI cele mai bune lucrari, iar o institutie de cercetare-dezvoltare sau invatamant superior va fi inaintata spre obtinerea Trofeului OMPI „Intreprindere Inovatoare”. Se vor acorda, de asemenea, diplome si premii ale Academiei de Stiinte a Moldovei, diplome si premii ale Uniunii Inventatorilor si Rationalizatorilor „Inovatorul”; mentiuni ale Forumului Inventatorilor Romani, Camerei de Comert si Industrie a Republicii Moldova, medalii ale Salonului International de Inventii si Tehnologii Noi „Новое Время” din or. Sevastopol, Ucraina.

In baza datelor statistice ale activitatii de brevetare/inregistrare a obiectelor de proprietate intelectuala pentru anii 2010–2011, AGEPI va acorda, de asemenea, „Trofeul pentru inovare si creativitate” – unei institutii de cercetare-dezvoltare sau de invatamant superior si unei intreprinderi producatoare.

Tot in cadrul EIS „Infoinvent-2011” vor fi premiati de catre AGEPI laureatii Concursului jurnalistilor, care abordeaza problematica protectiei proprietatii intelectuale.

Programul expozitiei prevede mese rotunde, seminare nationale cu participarea expertilor internationali, ateliere de lucru, o lansare de carte. Astfel, pe 24 noiembrie, orele 10.00-14.00, AGEPI va organiza in colaborare cu OEB, Seminarul national cu genericul “Ziua informatiei de brevet”.Agentia pentru Inovare si Transfer Tehnologic a ASM va organiza pe 23 noiembrie, la orele 14.00-17.00, „Bursa inventiilor si tehnologiilor”, la care vor fi prezentate proiectele de transfer tehnologic propuse pentru implementare reprezentantilor businessului de catre cercetatorii si inventatorii din Republica Moldova. Totodata, se va organiza Standul tinerilor elevi inventatori, acestia vor avea posibilitatea de a-si prezenta lucrarile lor, de a se intalni cu savanti de renume mondial in domeniul inventicii.

Vineri, 25 noiembrie, intre orele 12.00-14.00, va avea loc festivitatea de premiere a laureatilor EIS „INFOINVENT-2011”.

Ca si in anii precedenti, AGEPI elaboreaza si editeaza Catalogul oficial al EIS „INFOINVENT”, care va fi pus la dispozitia Juriului si al expozantilor.

La finele expozitiei un Press-release cu bilantul competitiei inovationale a anului va fi prezentatpentru mass-media republicana si la OMPI, iar cele mai interesante opinii si sugestii ale participantilor si vizitatorilor vor fi reflectate in presa si in publicatia „AGEPI Expo”.

Organizatorii isi exprima increderea ca si EIS „INFOINVENT-2011” va contribui la stimularea creativitatii tehnice prin ideile si tehnologiile valoroase prezentate in cadrul expozitiei.

Programul expozitiei

Serviciul de presa AGEPI
tel.: 400-586, 400-588