Intrunirile reprezentantilor plenipotentiari ai statelor membre ale OEAB in vederea protectiei proprietatii intelectuale

30.11.2010

I. Sesiunea a XXIII-a a Consiliului Administrativ al OEAB

In perioada 8-10 noiembrie 2010, in or. Moscova, Federatia Rusa, a avut loc Sesiunea a XXIII-a (a XVII-a ordinara) a Consiliului Administrativ (CA) al Organizatiei Eurasiatice de Brevete (OEAB).

La lucrarile sesiunii au participat reprezentantii plenipotentiari ai Federatiei Ruse, Republicii Armenia, Republicii Azerbaidjan, Republicii Belarus, Republicii Kazahstan, Republicii Kirghizstan, Republicii Moldova, Republicii Tadjikistan, membri ai delegatiilor, observatori de la Organizatia Mondiala a Proprietatii Intelectuale (OMPI), Oficiul European de Brevete (OEB), Organizatia Regionala Africana de Proprietate Intelectuala (ARIPO) si Organizatia Africana pentru Proprietatea Intelectuala (OAPI).

Conform ordinei de zi, presedintele Oficiului Eurasiatic de Brevete (Oficiul EAB),A.N. Grigoriev, a informat participantii la sedinta despre modificarile ce au avut loc in perioada anului 2009 in componenta Consiliului Administrativ OEAB si a prezentat noii sai membri, reprezentanti plenipotentiari nou-numiti ai tarilor membre.

In calitate de Presedinte al sesiunii curente a fost ales in unanimitate dl B.P. Simonov, reprezentantul plenipotentiar al Federatiei Ruse. Republica Moldova a fost reprezentata la sesiune de catre dna Svetlana Munteanu, Vicedirector general al Agentiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuala, reprezentant plenipotentiar adjunct al Republicii Moldova in Consiliul Administrativ.

Participantii au aprobat raportul anual al OEAB pentru anul 2009, bugetul Organizatiei pentru anul 2011 si Programul de dezvoltare al OEAB pentru anii 2010-2014. Totodata, s-a remarcat faptul ca este necesar de a completa Programul cu masuri, indreptate spre dezvoltarea potentialului oficiilor nationale de brevete ale statelor membre ale OEAB, ce fac parte din sistemul de brevete eurasiatice, precum si spre imbunatatirea calitatii brevetelor eurasiatice, inclusiv prin masuri de control al calitatii brevetelor si de sporire a calificarii profesionale a expertilor ce activeaza in cadrul Oficiului EAB.

Reuniunea a discutat si aprobat amendamentele la Instructiunile administrative ale Conventiei Eurasiatice de Brevete, Regulamentul de procedura al CA al Organizatiei si Regulamentul privind conditiile de munca ale angajatilor Oficiului EAB.

In cadrul acestei intruniri a fost prezentat si raportul privind rezultatele celei de-a VII-a sedinte a Grupului permanent de lucru al CA pentru tehnologiile informationale, fiind aprobata activitatea desfasurata de OEAB in scopul dezvoltarii proiectului de depunere electronica a cererilor eurasiatice prin intermediul oficiilor nationale de brevete ale statelor membre, precum si dezvoltarea in ansamblu a serviciilor electronice prestate de OEAB pentru oficiile nationale de brevete ale statelor membre.

L.I. Voronetsky, reprezentant plenipotentiar al Republicii Belarus, a fost ales pentru un termen de doi ani in calitate de Presedinte al CA al OEAB, iar in calitate de vicepresedinti - reprezentantul plenipotentiar al Republicii Kazahstan si reprezentantul plenipotentiar al Republicii Azerbaidjan.

In final, CA al OEAB a decis sa organizeze sedinta extraordinara privind dezvoltarea strategica a OEAB in al doilea trimestru al anului 2011, iar sedinta ordinara - in noiembrie 2011.

II. Sedinta a 19-amixta a Consiliului Interstatal pentru problemele protectiei proprietatii industriale (Consiliul) si a Comisiei mixte de lucru a statelor membre la Acordul de colaborare pentru combaterea incalcarilor in domeniul proprietatii intelectuale (Comisia mixta).

La 11-12 noiembrie 2010, in or. Zvenigorod, Federatia Rusa, a avut loc sedinta comuna a Consiliului si Comisiei mixte. La reuniuni au luat parte reprezentantii celor 8 tari membre ale OEAB, precum si ai Ucrainei. In calitate de observatori au fost reprezentantii OMPI, OEB, OEAB, precum si ai Comitetului Executiv al CSI. Presedinte al Consiliului interstatal pentru problemele protectiei proprietatii industriale a fost ales in unanimitate reprezentantul plenipotentiar al Federatiei Ruse B.P. Simonov, vicepresedinte - reprezentantul plenipotentiar al Republicii Belarus L. Voronetky.

La sedinta nominalizata din partea tarii noastre au participat dna Svetlana Munteanu, Vicedirector general al AGEPI, reprezentant plenipotentiar adjunct al Republicii Moldova in Consiliu, si dl Andrei Moisei, director Departament Juridic AGEPI, reprezentant plenipotentiar al Republicii Moldova in Comisia Mixta.

Delegatii statelor-membre CSI au prezentat rapoarte privind activitatile legislative in domeniul proprietatii intelectuale, actiunile intreprinse pentru combaterea incalcarilor in domeniul protectiei si apararii drepturilor de proprietate intelectuala. In special, audienta a luat cunostinta de datele serviciilor vamale si organelor de drept, precum si de indicatorii-cheie de performanta in domeniul proprietatii industriale.

De asemenea, participantii au luat act de Decizia Consiliului sefilor de state CSI cu privire la Regulamentul Comun al organelor de cooperare sectoriale, de lucrarile asupra proiectul Acordului cu privire la colaborarea in domeniul protectiei juridice si apararii proprietatii intelectuale si crearea Consiliului Interstatal pe problemele protectiei juridice si apararii proprietatii intelectuale, precum si derularea ratificarii Acordului de cooperare in organizarea schimbului interstatal de informatii si formarea bazelor de date nationale in domeniul drepturilor de autor si conexe, semnat la reuniunea Consiliului sefilor de guvern CSI din 20 noiembrie 2009. In acest sens, mentionam ca Republica Moldova nu este parte la acest Acord.

Pe parcursul sedintei, participantii la reuniune au luat decizia de a aproba propunerea reprezentantului Federatiei Ruse de acordare a statutului de organizatie de baza a statelor membre ale CSI Institutului de Stat pentru Proprietate Intelectuala a Federatiei Ruse (РГИИС), in vederea formarii, perfectionarii si recalificarii personalului in domeniul PI, fiind aprobat si Regulamentul organizatiei de baza. Totodata, a fost luata decizia de acordare a statutului de organizatie de baza Institutului de Proprietate Intelectuala al Universitatii Nationale „Academia de Drept din Odesa”, cu prezentarea documentelor respective (inclusiv a Regulamentului) la urmatoarea sedinta a Consiliului.

Participantii la sedinta au fost informati referitor la activitatea de editare a produsului informational regional de brevete al statelor CSI „CISPATENT”, in special s-a mentionat ca pe 17-18 martie 2010 la Moscova a avut loc Consiliul de Coordonare a Proiectului privind lansarea industriala a produsului informational regional de brevete al statelor CSI pe CD-ROM, participantii caruia au evaluat pozitiv lucrul efectuat.

S-a remarcat interesul manifestat de catre OMPI fata de discul optic ce intruneste Indicii cumulativi de brevete ai CSI pentru includerea acestuia in Cross-Lingual Information Retrieval – CLIR si utilizarea sa ulterioara in sistemul PATENTSCOPE.

II. Seminarul regional privind promovarea activitatii inovationale si sprijinirea businessului inovational mic si mijlociu in cadrul statelor CSI

Seminarul in cauza a avut loc in aceeasi perioada, in cadrul sedintei mixte, fiind organizat de catre OMPI, OEAB si Consiliul Interstatal pentru problemele protectiei proprietatii industriale. In cadrul seminarului au fost examinate subiecte precum:

  • consolidarea capacitatilor si directii prioritare pentru tarile in curs de dezvoltare;
  • strategii si sugestii privind activitatile de consolidare a capacitatilor in tarile CSI;
  • instrumente OMPI privind dezvoltarea unei strategii de proprietate intelectuala in tarile in curs de dezvoltare;
  • utilizarea strategica a drepturilor de proprietate intelectuala in tarile CSI;
  • experiente nationale in activitatile de sustinere a inovarii;
  • instrumentele OEAB de informare si brevetare in sustinerea activitatilor de inovare;
  • rolul strategiilor nationale de proprietate intelectuala.

Reprezentantii Republicii Moldova au participat la lucrarile seminarului cu urmatoarele referate:

  1. “Utilizarea strategica a obiectelor de proprietate intelectuala” (dl Andrei Moisei);
  2. “Sustinerea inovatiilor in Republica Moldova” (dna Svetlana Munteanu).

Detalii:
http://www.eapo.org/rus/ea/news/?id=334; http://www.rupto.ru/mejd_sotr/sod/mgsops/19mgsops.html