2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Comunicat de presa: Masa rotunda „Aspecte practice privind asigurarea drepturilor de proprietate intelectuala in Republica Moldova”

06.12.2011

Agentia de Stat pentru Proprietatea Intelectuala a Republicii Moldova (AGEPI) in cooperare cu Asociatia Business Software Alliance (BSA) si Asociatia Nationala a Companiilor Private din domeniul Tehnologiilor Informationale si Comunicatiilor (ATIC) organizeaza Masa rotunda cu genericul „Aspecte practice privind asigurarea drepturilor de proprietate intelectuala in Republica Moldova”.

Evenimentul se desfasoara in contextul atentiei sporite fata de domeniul proprietatii intelectuale si angajamentului ferm al Republicii Moldova de a se ralia practicilor si standardelor europene in acest sens, avand drept scop imbunatatirea comunicarii si realizarea unei cooperari transparente intre institutiile guvernamentale si organismele responsabile de protectia drepturilor de proprietate intelectuala (PI).

Masa rotunda va intruni reprezentanti ai conducerii institutiilor si autoritatilor publice abilitate cu responsabilitati in domeniul protectiei drepturilor de PI: AGEPI, Ministerul Justitiei, Ministerul Tehnologiei Informatiei si Comunicatiilor, Ministerul Afacerilor Interne, Curtea Suprema de Justitie, Serviciul Vamal, Procuratura Generala, Cancelaria de Stat, Ambasada SUA in RM, precum si reprezentantii titularilor de drepturi.

Evenimentul va avea loc joi, 8 decembrie 2011, cu incepere de la orele 14.00, in incinta Salii de conferinte a AGEPI (str. Andrei Doga, 24/1). Agenda este atasata.

Mass-media este invitata sa participe la sesiunea de deschidere a evenimentului, preconizata pentru orele 14.00-14.30.

Concluziile si recomandarile formulate in cadrul Mesei rotunde vor fi incluse in comunicatul de presa difuzat post-eveniment.

Pentru informatii suplimentare privind Masa rotunda contactati: Viorica Bordei /Asistent Executiv ATIC la +373 22 88 70 01 sau la office@ict.md.