2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

AGEPI reprezinta Republica Moldova la lucrarile Consiliului Administrativ al Organizatiei Eurasiatice de Brevete

22.11.2012

In vederea implementarii prevederilor Acordului de colaborare intre Organizatia Eurasiatica de Brevete (OEAB) si Guvernul Republicii Moldova privind protectia juridica a inventiilor pe teritoriul Republicii Moldova dupa denuntarea de catre Republica Moldova a Conventiei Eurasiatice de Brevete (12 aprilie 2012) si a Acordului de colaborare intre Oficiul Eurasiatic de Brevete si Agentia de Stat pentru Proprietatea Intelectuala, dna Svetlana MUNTEANU, Vicedirector general AGEPI, reprezinta Republica Moldova la sesiunea a 26-a a Consiliului Administrativ (CA) al Organizatiei Eurasiatice de Brevete (OEAB). Evenimentul are loc in perioada 20-22 noiembrie 2012, la Moscova, Federatia Rusa.

Probleme importante pe agenda de lucru a Consiliului reprezinta examinarea raportului anual al OEAB pentru anul 2011 si aprobarea bugetului Organizatiei pentru anul 2013. La sesiune a fost prezentata informatia despre reprezentantii plenipotentiari ai statelor membre ale OEAB in Consiliul Administrativ al OEAB. Participantii la sesiune au luat in dezbatere mai multe proiecte de modificari si completari la urmatoarele documente: Regulamentul privind taxele OEAB, Instructiunea privind brevetele pentru OEAB, Instructiunea privind finantele pentru OEAB si Modul de constituire si de consum a fondului de rezerva al OEAB. De asemenea, in cadrul sesiunii a 26-a al CA al OEAB au fost alesi Presedintele si Vicepresedintele Consiliului Administrativ al OEAB.

La lucrarile sesiunii participa reprezentantii plenipotentiari ai Republicii Azerbaidjan, Republicii Armenia, Republicii Belarus, Republicii Kazahstan, Republicii Kirghizstan, Federatiei Ruse, Republicii Tadjikistan s.a. In calitate de observatori, la lucrarile sesiunii sunt prezenti reprezentantii Organizatiei Mondiale a Proprietatii Intelectuale (OMPI), Oficiului European de Brevete (OEB), Organizatiei Regionale Africane de Proprietate Intelectuala (ARIPO) si Organizatiei Africane pentru Proprietatea Intelectuala (OAPI).