2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

 

Call-center:
(+373-22) 400500

Anti-corruption line:
(+373-22) 400500

Republica Moldova participă în Proiectul UPOV privind formularul de cerere electronic

08/17/2017

Republica Moldova participă în desfășurarea unui proiect lansat de Uniunea Internațională pentru Protecția Noilor Soiuri de Plante (UPOV), care prevede elaborarea unui Formular de Cerere Electronic (FCE), preconizat pentru a putea fi utilizat pentru solicitarea protecției pentru soiuri de plante în oricare din statele membre UPOV. Scopul proiectului este sporirea posibilităților de protecție a drepturilor amelioratorilor, în special în vederea oferirii unor facilități celor, care ar dori să protejeze soiurile în străinătate.

Proiectul FCE cuprinde următoarele elemente de bază:

  • Elaborarea unui formular online de cerere de acordare a drepturilor amelioratorului, care ar putea fi utilizat pentru furnizarea către toate Oficiile de PI care acordă protecție soiurilor de plante, participante la proiect, a datelor conținute în formularul cererii, în formatul solicitat de oficiul de proprietate intelectuală (PI).
  • Poate fi utilizat formularul redactat în una din limbile dorite (formularul se generează în limba acceptată de către Oficiul de PI);
  • Informația poate fi reutilizată în mod automat pentru generarea formularelor în diferite limbi, precum și a formularelor ulterioare;
  • Utilizatorilor le pot fi atribuite diverse roluri din cele specificate (de ex.: solicitant, agent, mandatar autorizat);
  • Asigurarea unui acces controlat la toate datele din formularele de cereri existente;
  • Securitate și confidențialitate.

La elaborarea formularului, Oficiul UPOV și statele membre au conlucrat câțiva ani. Versiunea 1 a formularului a fost lansată pe 16 Ianuarie 2016 și este aplicabilă pentru cinci culturi – soia, măr, trandafir, cartof și salată. În testarea Versiunii 1 a FCE au participat 12 state membre UPOV – Argentina, Australia, Cili, Franța, Kenya, Olanda, Noua Zelanda, Norvegia, Elveția, Tunisia,  SUA și Uruguai, care au transmis Oficiului UPOV traducerea în limbile lor oficiale a tuturor datelor necesare pentru a fi incluse în formular.

După lansarea Versiunii 1, la proiect au mai aderat alte 4 state, și anume China, Columbia, Turcia și Republica Moldova. Astfel, pe 3 iulie 2017 a fost anunțată lansarea Versiunii 1.1 a FCE.  Respectiv, din iulie, inclusiv în aceste țări, se desfășoară testarea FCE în cadrul căreia solicitanții străini pot utiliza formularul de cerere electronic de pe pagina UPOV, care permite completarea acestuia în limba Oficiului de PI, la care doresc să depună cerere de acordare a dreptului amelioratorului, cu transmiterea formularului completat și a documentelor anexate către Oficiul de PI în limba și formatul specificat de către oficiul respectiv. Proiectul respectiv nu afectează taxele pe care solicitantul urmează să le achite Oficiului de PI, totodată este posibil ca acestea să fie achitate la Oficiul UPOV.

Se preconizează ca proiectul să fie dezvoltat în continuare, cu includerea unor noi state membre și cu extinderea numărului de culturi, pentru care acesta va fi aplicabil. Astfel, conform estimărilor UPOV, etapa următoare este planificată pentru începutul anului 2018, când urmează să fie lansată Versiunea 2.0 a FCE, care va cuprinde adăugarea de noi culturi, noi autorități și noi funcționalități.

Informații privind Formularul de Cerere Electronic UPOV și modul de utilizare a acestuia pot fi accesate la adresa: http://www.upov.int/upoveaf/.