Anual, la 6 iunie, este marcată Ziua mondială de combatere a contrafacerii, fiind stabilită încă din 1998, la inițiativa Rețelei globale de combatere a contrafacerii (GACG), cu scopul de a sensibiliza publicul cu privire la prejudiciile economice pe care contrafacerea și pirateria le aduce societăților comerciale. În ultimii ani, fenomenul încălcării drepturilor de proprietate intelectuală (PI) a luat amploare mai ales odată cu evoluția tehnologiilor informaționale. Aceste practici ilegale cauzează pierderea a sute de mii de locuri de muncă calificate în întreaga lume și pot adesea pune în pericol sănătatea consumatorilor sau pot provoca daune serioase mediului.
La nivel internațional au fost constituite o serie de comitete și grupuri ale organizațiilor pentru respectarea drepturilor de proprietate intelectuală (DPI): Comitetul consultativ al OMPI în domeniul respectării DPI, Observatorul Uniunii Europene al încălcării drepturilor de proprietate intelectuală, EUROPOL, Colegiul Internațional al investigatorilor infracțiunilor din domeniul PI etc.
În 2011, la recomandarea experților europeni, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a instituit Observatorul respectării drepturilor de proprietate intelectuală, a căruia activitate de bază este monitorizarea situației în domeniul respectării DPI în țară. Scopul lansării acestui punct informațional a fost crearea unei platforme de comunicare interinstituțională în cadrul căreia să fie abordate și chiar soluționate subiecte legate de respectarea DPI, conjugând eforturile AGEPI, a Serviciului Vamal, Procuraturii Generale, Ministerului Afacerilor Interne, Consiliului Concurenței, Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței și Agenției de Administrare a Instanțelor Judecătorești.
Astfel, în decursul celor 10 ani de activitate a Observatorului au fost promovate trei campanii naționale de sensibilizare a populației cu privire la efectele negative ale fenomenelor de contrafacere și piraterie, au fost realizate 10 rapoarte naționale privind respectarea drepturilor de PI, au fost organizate evenimente naționale și internaționale în scopul sporirii respectului pentru proprietatea intelectuală.
În contextul Zilei Mondiale de combatere a contrafacerii din 2022, Observatorul lansează un chestionar despre percepția consumatorilor cu privire la fenomenul de contrafacere în Republica Moldova. Întrebările sunt menite să informeze respondenții și să genereze soluții concrete pentru problema contrafacerii.
Vă invităm să completați chestionarul dat: https://forms.gle/PtrwLWeWS2K5rfB57