În perioada 15-17 octombrie 2024, reprezentanți ai Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) au participat în cadrul unei vizite de studiu la Oficiul de Proprietate Industrială din Republica Slovacă. Evenimentul a fost organizat sub egida Instrumentului de Asistență Tehnică și Schimb de Informații (TAIEX) din cadrul Comisiei Europene, cu sprijinul Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extinderea a Comisiei Europene. Scopul principal al vizitei a fost de a facilita schimbul de cunoștințe și de a promova bune practici în domeniul legislației proprietății industriale, cu un accent special pe mărcile comerciale.
Specialiștii din cadrul Direcției mărci și design industrial, Direcției juridice precum și Secției tehnologii informaționale din cadrul AGEPI au avut oportunitatea de a-și aprofunda cunoștințele privind procesul de înregistrare a mărcilor, alinierea legislației naționale la standardele europene și aplicarea celor mai bune practici în gestionarea mărcilor. Programul vizitei a inclus sesiuni de instruire și discuții pe teme esențiale, precum înregistrarea și reînnoirea mărcilor, digitalizarea proceselor administrative și gestionarea litigiilor legate de mărcile comerciale.
În cadrul evenimentului, specialiștii au avut ocazia să exploreze în detaliu etapele procesului de înregistrare a unei mărci, de la depunerea cererii și până la eliberarea certificatului de înregistrare. Au fost prezentate soluții moderne pentru digitalizarea fluxurilor de lucru, utilizarea platformelor electronice pentru gestionarea corespondenței și arhivarea documentelor, precum și integrarea acestor instrumente IT cu alte platforme guvernamentale. O atenție specială a fost acordată metodelor de evaluare a caracterului distinctiv al mărcilor, precum și procedurilor de refuz pe motive absolute, atunci când mărcile sunt considerate înșelătoare sau lipsite de caracter distinctiv.
Delegația AGEPI a beneficiat de asistența practică a reprezentanților Oficiului de Proprietate Industrială din Republica Slovacă, precum și de sesiuni interactive în cadrul cărora au fost discutate cazuri concrete și provocările întâlnite în practica zilnică.
Vizita a oferit, de asemenea, o perspectivă asupra soluționării litigiilor privind mărcile, examinării procedurilor de opoziție și a cererilor de anulare sau de declarare a nulității unei mărci. Participanții au avut ocazia să înțeleagă cum sunt monitorizate deciziile emise de oficiu pentru asigurarea calității și cum sunt gestionate aspectele juridice legate de limitarea drepturilor exclusive.
Evenimentul a marcat un pas important în consolidarea relațiilor dintre AGEPI și Oficiul de Proprietate Industrială din Republica Slovacă, contribuind la îmbunătățirea capacităților profesionale ale specialiștilor din Republica Moldova și la promovarea unei legislații moderne în domeniul proprietății industriale, în concordanță cu cerințele Uniunii Europene.