2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Studiul „Indexul Global al Inovației”, discutat în cadrul unei videoconferințe AGEPI-OMPI

07.03.2017

Pe 7 martie curent, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) a organizat o videoconferință cu reprezentanții Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI), dedicată prezentării Studiului „Indexul Global al Inovației/2016 ”.

La eveniment au participat specialiști AGEPI dar și reprezentanți ai instituțiilor din Republica Moldova, care au tangență cu studii statistice și economice în domeniul activității inovaționale și proprietății intelectuale și anume Biroul Național de Statistică, Agenția pentru Inovare și Transfer Tehnologic, Institutul Național de Cercetări Economice, Consiliului Național pentru Acreditare și Atestare și Institutul Dezvoltării Societății Informaționale al AȘM.

Videoconferința, care a conectat Chișinăul și Geneva, a fost organizată cu scopul de a realiza, în baza rezultatelor Studiului „Indexul Global al Inovației/2016 ”, un schimb de opinii privind cercetările statistice și economice în domeniul inovării și proprietății intelectuale și a indicatorilor statistici examinați în acest scop, dar și a tendințelor de dezvoltare inovativă a țărilor participante la procesul de evaluare.

Indexul Global al Inovației (IGI), ajuns la cea de-a 9-a ediție, este realizat anual de renumita Școală Internațională de Afaceri INSEAD, Universitatea americană Cornell în colaborare cu OMPI, cu scopul de a îmbunătăți modul în care procesul de inovare este măsurat și înțeles, promovând o viziune largă privind inovarea aplicabilă economiilor dezvoltate și emergente deopotrivă.

IGI-2016 reprezintă clasamentul capacităților de inovare a 128 de țări și economii, realizată în baza a 82 de indicatori, grupați în 7 seturi care se referă la calitatea instituțiilor, capitalului uman, infrastructurii, complexității pieței, structurii afacerilor, producției de tehnologie și producției creative. Ediția menționată se remarcă prin faptul, că analizează impactul politicilor orientate spre inovare asupra creșterii și dezvoltării economice.

Clasamentul anului 2016 este condus de economiile tradițional inovatoare, printre primii cinci regăsindu-se Elveția (1), Suedia (2), Marea Britanie (3), SUA (4) și Finlanda (5). Dintre statele post-socialiste cel mai sus clasată este Estonia (24), urmată la câteva poziții de Cehia (27). Potrivit studiului, Republica Moldova s-a plasat pe locul 46 din 128 de țări, acumulând 38,40 de puncte din 100, fiind urmată de Croația (47) și Romania (48).

Scorul pe care îl are Republica Moldova în Indexul Global al Inovației ne dă speranța unei dezvoltări economice bazate pe inovare și creativitate, iar participanții la videoconferință au încercat să identifice punctele forte și slabe ale Republicii Moldova în domeniul inovațional, calitatea datelor ce reflectă situația din Moldova și posibilele căi de îmbunătățire ale procesului de colectare a acestora.

Studiul poate fi consultat la adresa: http://www.wipo.int/edocs/pubdocs/en/wipo_pub_gii_2016.pdf.