În perioada 23–24 octombrie 2024, specialiștii Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) au participat la atelierele de focus grup organizate de Agenția de Dezvoltare Regională Sud, în contextul elaborării Studiului de specializare inteligentă pentru Regiunea de Dezvoltare Sud a Republicii Moldova. Evenimentul a fost susținut financiar de Uniunea Europeană, prin programul „EU4Moldova: Comunități locale”, finanțat de UE și guvernele Germaniei, Austriei și Poloniei, și implementat de GIZ, ADA și SFPL.
Pe 23 octombrie, la Cimișlia, Andrei Moisei, consultant principal în Secția comunicare și instruire a AGEPI, a oferit consultații reprezentanților din mediul de afaceri, academic, asociativ și public privind protecția proprietății intelectuale (PI). Discuțiile au vizat înființarea clusterelor, dezvoltarea lanțurilor valorice în afaceri și oportunitățile oferite de înregistrarea obiectelor de PI. De asemenea, au fost abordate aspecte legate de utilizarea francizei și licențelor, conservarea patrimoniului cultural pentru turism și protecția indicațiilor geografice și a produselor tradiționale.
Pe 24 octombrie, atelierul s-a desfășurat în format online, iar Tatiana Său, specialistă principală la Secția examinare, Direcția brevete, a prezentat informații relevante despre brevete și protecția invențiilor.
Atelierele de focus grup s-au derulat în format hibrid și au abordat domenii prioritare, inclusiv Agroalimentar-Agro-industrie avansată, Industrii bazate pe experiență și Materiale și tehnologii pentru construcții. Scopul întâlnirilor a fost identificarea nișelor de specializare inteligentă, a provocărilor și a ideilor de proiecte pentru dezvoltarea regiunii, în conformitate cu strategiile naționale și europene.
Specializarea inteligentă reprezintă o abordare economică regională ce se axează pe valorificarea punctelor forte și a resurselor specifice, încurajând inovarea și creșterea economică sustenabilă.