2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Seminar în domeniul proprietății intelectuale pentru studenții de la Facultatea de Design a UTM

01.12.2022

Pe 30 noiembrie, studenții anului IV din cadrul programului de studii Design Industrial, departamentul Design Industrial și de Produs din cadrul Facultății de Design a Universității Tehnice a Moldovei (UTM) au participat la un seminar cu genericul „Particularitățile juridice ale înregistrării mărcilor, desenelor și modelelor industriale ca obiecte de proprietate industrială”, organizat de Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI).

Evenimentul a avut drept scop familiarizarea studenților cu sistemul național de protecție a proprietății intelectuale, dar şi cu oportunitățile de valorificare a acestuia.

Astfel, în cadrul seminarului, Andrei Moisei, specialist coordonator, Secția comunicare și instruire din cadrul AGEPI, le-a oferit studenților exemple din practica națională şi internațională privind necesitatea şi posibilitățile valorificării rezultatelor activității de inovare și creație, a aspectelor juridice legate de proprietatea intelectuală; le-a vorbit despre posibilitatea brevetării/înregistrării obiectelor de proprietate intelectuală (OPI) de către studenți, despre bazele de date ale OPI și taxele aferente înregistrării; i-a încurajat pe studenți să fie încrezători în potențialul creativ de care dispun, să-şi protejeze drepturile asupra rezultatelor activității intelectuale şi să-şi definească clar obiectivele pentru viitor.

Studenții au manifestat interes pentru subiectele privind desenele și modelele industriale, invenții, mărci, au adresat întrebări, și-au expus opinia față de diverse situații. Participanții au mulțumit pentru modul dinamic și interactiv în care a fost susținut seminarul.

Menționăm că, pentru AGEPI, instruirea în domeniul proprietății intelectuale, reprezintă una din prioritățile-cheie în promovarea și dezvoltarea sistemului de protecție și asigurare a respectării drepturilor de proprietate intelectuală.

Amintim că, în martie 2009, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală și Universitatea Tehnică a Moldovei au semnat un Acord de colaborare în domeniul proprietății intelectuale.