2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Mai mulți agenți economici au primit dreptul de a utiliza denumirea oficială a statului în mărcile depuse spre înregistrare

28.05.2019

Pe 27 mai anul curent, la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), a avut loc ședința Comisiei pentru examinarea cererilor privind acordarea permisiunii de folosire a denumirii oficiale sau istorice a statului în marca de produs şi/sau serviciu, precum şi în desenul sau modelul industrial. Ședința a fost prezidată de către președintele Comisiei, Chiril Gaburici, Ministru al Economiei și Infrastructurii. 

Ca urmare a examinării s-a decis acordarea permisiunii de folosire a denumirii oficiale a statului în  șase mărci.

Domeniile de activitate ale solicitanților se referă la produse alimentare (carne, lactate, patiserie etc.),  băuturi nealcoolice și alcoolice, servicii de informare și publicitate, servicii financiare şi imobiliare, servicii de alimentaţie publică, divertisment etc.

În conformitate cu legislația în vigoare, mărcile care conţin denumirea oficială sau istorică a statului pot fi înregistrate numai cu acceptul Comisiei pentru examinarea cererilor privind acordarea permisiunii de folosire a denumirii oficiale sau istorice a statului în marca de produs şi/sau de serviciu, precum şi în desenele sau modelele industriale.

Pentru a obţine permisiunea respectivă solicitantul trebuie să adreseze Comisiei o cerere în conformitate cu prevederile Regulamentului privind modul şi condiţiile de acordare a permisiunii de folosire a denumirii oficiale sau istorice a statului în marca de produs şi/sau de serviciu, precum şi în desenele sau modelele industriale (http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=295821 ).