2024

2023

2022

2021

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Interferențele dintre design și marcă. Scopul protecției și conflictul drepturilor

05.04.2018

Pe 4 aprilie, Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) a organizat o masa rotundă cu genericul „Interferențele dintre design și marcă. Scopul protecției și conflictul drepturilor”.

Scopul mesei rotunde a fost creșterea gradului de informare în domeniul proprietății intelectuale a specialiștilor care activează în domeniul publicității, imaginii și branding-ului, în vederea sporirii distinctivității și competitivității pe piață a produselor intelectuale create de aceștia.

La eveniment au participat reprezentanții campaniilor de publicitate, precum și studenții Facultății arte plastice și design, din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, din Chișinău. 

În deschiderea evenimentului, Directorul general AGEPI, Lilia Bolocan, a salutat participanţii şi a menționat că în cadrul evenimentului vor avea ocazia să cunoască, de la cei mai buni specialiști în domeniu, de ce trebuie protejate obiectele de proprietate intelectuale, în special mărcile și designul industrial, ce servicii oferă AGEPI solicitanților pentru a facilita procedura de obținere a drepturilor exclusive asupra acestor obiecte, inclusiv despre sistemul de depunere online a cererilor de solicitare a protecției. De asemenea, Directorul general AGEPI a informat participanții la eveniment despre proiectele legislative elaborate de AGEPI în domeniul mărcilor și designului industrial menite să urgenteze procedura de obținere a drepturilor exclusive în scopul susținerii activității de antreprenoriat, care vor avea drept rezultat creșterea economică, dar și despre acordarea  consultațiilor gratuite pe orice subiect din domeniul proprietăți iintelectuale prin intermediul unui centru de consultanță modern creat în cadrul AGEPI.

Conform programului, în cadrul evenimentului au fost puse în discuție subiecte care țin de rolul obiectelor de proprietate intelectuală, elementele care determină valoarea obiectelor de proprietate intelectuală, drepturile persoanelor implicate în procesul de elaborare, înregistrare și promovare a acestora.

De asemenea, specialiștii AGEPI au vorbit participanților la eveniment despre oportunitatea și sistemele de protecție a mărcilor, rolul semnelor distinctive în promovarea imaginii întreprinderii, inclusiv recomandări practice privind elaborarea și utilizarea mărcii și a designului industrial pentru promovarea unei afaceri de succes și rolul protecției acestora la nivel național și internațional.

Masa rotundă s-a încheiat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri.