Pe 24 octombrie curent, la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), a avut loc o vizită de informare a membrilor Asociației Europene a Studenților în Drept-Grup Național ELSA “ELSA Republic of Moldova”. Această ocazie a oferit studenților oportunitatea de a învăța mai multe despre importanța și rolul proprietății intelectuale în societate.
Studenții au fost salutați de către Directorul general adjunct al AGEPI, Andrei Popa, care a subliniat importanța cunoașterii aspectelor legate de proprietatea intelectuală. Andrei Popa a încurajat studenții să exploreze și mai profund domeniul proprietății intelectuale, invitându-i să efectueze stagii de practică la AGEPI, oferindu-le astfel oportunitatea de a dobândi experiență practică valoroasă în acest domeniu.
Apoi, studenții au participat la o lecție interactivă susținută de Andrei Moisei, consultant principal în cadrul Secției comunicare și instruire a AGEPI. Lecția s-a concentrat pe noțiuni de bază privind domeniul proprietății intelectuale, precum și pe modul în care acesta influențează inovația, creativitatea și dezvoltarea economică.
A urmat ulterior sesiunea de întrebări-răspunsuri, în care studenții au avut ocazia să adreseze întrebări specifice și să dezbată subiecte legate de obiectele de proprietate intelectuală și alte aspecte cheie ale domeniului.
Pe parcursul vizitei, studenții au avut ocazia de a vizita sediul AGEPI și de a discuta cu specialiștii instituției despre procedurile de înregistrare a obiectelor de proprietate intelectuală.
Menționăm că AGEPI și Asociația Europeană a Studenților în Drept - Grup Național “ELSA” au semnat anul trecut un Acord de colaborare în domeniul proprietății intelectuale. Acordul presupune colaborarea celor două părți în participarea sau organizarea evenimentelor instructiv-informative în domeniul protecției și respectării drepturilor de proprietate intelectuală pentru membrii ELSA; oferirea accesului la informațiile publice din domeniul proprietății intelectuale și la sursele de informare și documentare de referință; acordarea, la solicitare, de consultanță în domeniul proprietății intelectuale etc.






