Pe 10 iunie curent, specialiștii Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) au participat la o videoconferință cu Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO).
În cadrul evenimentului online, reprezentanții EUIPO au prezentat Programul de convergență implementat de către EUIPO în comun cu oficiile de proprietate intelectuală (PI) ale statelor membre. Programul de convergență are rolul de conectare a EUIPO cu oficiile naționale de PI şi Asociațiile de Utilizatori, în cadrul așa numitei Rețele europene de proprietate intelectuală (EUIPN), în efortul de a ajunge la o practică comună acolo unde oficiile de proprietate industrială ale satelor membre ale UE au practici diferite.
EUIPN a elaborat o serie de practici comune, care garantează o abordare uniformă în procedurile de examinare a cererilor de înregistrare a mărcilor și desenelor sau modelelor industriale de către oficiile naționale și regionale pentru proprietate intelectuală. Aceste practici vizează a serie de subiecte de interes prioritar pentru EUIPO și oficiile naționale de PI, inclusiv pe subiecte de interes și pentru AGEPI, precum:
- întinderea protecției mărcilor în alb-negru;
- motivele relative de refuz - riscul de confuzie;
- reprezentarea grafică a desenelor și modelelor industriale etc.
Reprezentanții AGEPI și EUIPO au realizat un schimb de informații și opinii referitor la ultimele evoluții în domeniul examinării cererilor de marcă și design și au convenit asupra formatului de colaborare ulterioară și inițierea unor proiecte privind implementarea de către AGEPI a practicilor comune.
Menționăm că, videoconferința a avut loc în contextul realizării Planului comun de lucru AGEPI-EUIPO pentru anul 2020 și se încadrează în obiectivele Memorandumului de Înțelegere privind cooperarea bilaterală dintre cele două oficii.
De menționat că, din momentul semnării Memorandumului în iulie 2017, AGEPI și EUIPO au decis să extindă colaborarea în domeniul proprietății intelectuale în vederea consolidării sistemelor și serviciilor de proprietate intelectuală prin organizarea de acțiuni comune, schimburi de experiență și implementarea unor proiecte și practici comune.
Amintim că, din anul 2019, AGEPI a aderat la instrumentul de clasificare DesignClass elaborat de EUIPO, iar din 2018, Republica Moldova utilizează termenii incluşi în baza de date armonizată în cadrul instrumentului de căutare Tmclass.
***
EUIPO este o agenție descentralizată a UE. Oficiul cooperează îndeaproape cu Comisia Europeană și cu Direcția Generală Piață Internă, Industrie, Antreprenoriat și IMM-uri (GROW) din cadrul acesteia.
Programul de convergență a fost instituit în 2011, în cadrul primului Plan Strategic al EUIPO (2011-2015), fiind rezultatul unui efort de colaborare și cooperare între EUIPO, oficiile naționale și regionale, susținut de asociațiile de utilizatori și organizațiile internaționale.
În decembrie 2015, Parlamentul European și Consiliul au adoptat pachetul de reforme privind marca UE. Pachetul conținea două propuneri legislative, și anume noul Regulament (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene și Directiva (UE) 2015/2436, care își propun să apropie legile statelor membre cu privire la mărci. Pe lângă noile dispoziții referitoare la chestiuni procedurale și de fond, textele au stabilit un temei juridic mai puternic pentru activitatea de cooperare, promovare a convergenței practicilor și instrumentelor în materie de mărci și desene sau modele industriale.
În iunie 2016, Consiliul de administrație al EUIPO a convenit asupra continuării proiectelor de cooperare europeană în domeniul convergenței ca parte a Planului Strategic 2020.