2.2.2.1. Similitudinea fonetică
Similitudinea fonetică (sau sonoră) apare atunci când semnele examinate se pronunţă identic sau foarte apropiat și, în acest caz, este posibilă confundarea mărcilor de către consumatori.
Similitudinea fonetică este examinată în cazul mărcilor verbale, combinate, sonore etc., nu și în cazul mărcilor figurative.
Asemănarea fonetică se determină în baza următoarelor criterii:
- existenţa în semnele comparate a sunetelor identice;
- analogia sunetelor care alcătuiesc semnul. Se va ține cont de similitudinea fonetică a unor litere, cum ar fi t-d, b-p, k-c-g, v-f, i-e-y, a-o, o-u etc.;
- amplasarea sunetelor şi îmbinărilor de sunete similare în semnele comparate;
- existenţa silabelor identice şi amplasarea lor;
- numărul de silabe în semne;
- poziția îmbinărilor de sunete identice în componenţa semnelor;
- analogia structurii semnelor;
- cuprinderea unui semn în altul;
- accentul.
Vor fi considerate similare semnele care se pronunță asemănător, chiar dacă semnele nu sunt similare din punct de vedere semantic sau vizual.
Astfel, vor fi considerate similare semne de genul:
| Semnul solicitat | Marca anterioară |
|---|---|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
MIXAL |
![]() |
KUBIG |
|
|
În cazul similitudinii fonetice, se va ține cont de existența sau inexistența similitudinii semantice a semnelor analizate.
Astfel, chiar dacă diferă printr-un singur sunet, pot fi considerate diferite semnele:
MASĂ – CASĂ
SARE – MARE.






