Primul număr din 2024 al revistei „Intellectus”, dedicată proprietății intelectuale, științei și educației, a fost publicat. Acesta conține 19 articole științifice care tratează aspecte vizând apărarea drepturilor de proprietate intelectuală, managementul științei, educației și cercetării, economia proprietății intelectuale, inovarea și transferul tehnologic, noile tehnologii şi rezultate ştiinţifice de performanţă în scopul aplicării lor inovaţionale.
Revista „Intellectus” este singura publicaţie din Republica Moldova care reflectă multilateral și competent probleme privind protecția proprietății intelectuale: elucidează prevederile legislației naționale și internaționale în acest domeniu, relevă procedurile de dobândire a protecției proprietății intelectuale, mecanismul realizării și respectării drepturilor de PI, precum și pe cel al exploatării obiectelor de PI.
Revista tratează fenomenele ştiinţifice și educaționale moderne, dezvoltarea acestora, promovează cercetările fundamentale şi aplicative valoroase din domeniile științei, economiei, educației și tehnicii.
Revista de proprietate intelectuală, știință și educație „Intellectus” este o publicație științifică, recenzată, cu acces deschis, acreditată, prin Decizia Consiliului de conducere al Agenției Naționale de Asigurare a Calităţii în Educație şi Cercetare nr. 23 din 30 septembrie 2022 cu privire la evaluarea, clasificarea și monitorizarea revistelor ştiinţifice, în categoria de clasificare B la profilurile: Științe juridice; Științe economice; Științe inginerești şi tehnologii.
Revista este editată de Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova (AGEPI) în comun cu Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (ANACEC).
Articolele publicate în revista „Intellectus” sunt stocate în Biblioteca ştiinţifică electronică a Institutului de Dezvoltare a Societăţii Informaţionale (IDSI): Instrumentul Bibliometric Naţional (IBN) şi pot fi accesate la: https://ibn.idsi.md/ro/intellectus [1].
Revista este membru CROSSREF [2] și atribuie identificatorul DOI articolelor științifice publicate.
„Intellectus” este inclusă în Bazele de date internaționale: ERIH PLUS (European Reference Index for the Humanities [3]) – RePEc (Research Papers in Economics) – https://econpapers.repec.org/article/awfjournl/ [4], Index Copernicus (ICI Journals Master List database 2022 [5]) – EZB [6] (Electronic Journals Library) – HeinOnline [7] (William S. Hein & Co., Inc. Agreement) – DRJI (Directory of Research Journals Indexing).
Revista apare de două ori pe an și este plasată pe site-ul AGEPI – https://agepi.gov.md/ro/intellectus [8].

