2024

2023

2022

2021

2020

2019

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

 

Колл-центр:
(+373-22) 400500

Антикоррупционная линия:
(+373-22) 400500

AGEPI a semnat un nou Program de colaborare bilaterală cu Oficiul European de Brevete

13.07.2016

Pe 12 iulie curent, Directorul general al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), Octavian Apostol şi Vice-președintele Oficiului European de Brevete (OEB), Raimund Lutz au semnat un Program comun de activităţi care vor fi implementate de către cele două oficii în perioada 2016 - 2017. 

Evenimentul a avut loc în incinta Oficiului European de Brevete cu sediul la Munchen, Germania, în cadrul Reuniunii bilaterale AGEPI-OEB.

În cadrul întrevederii, au fost abordate mai multe subiecte ce ţin de relaţiile bilaterale dintre Republica Moldova şi Organizația Europeană de Brevete, în special în urma intrării in vigoare, la 1 noiembrie 2015, a Acordului de Validare a Brevetelor Europene şi procesului de integrare europeană pe care îl parcurge ţara noastră.

Totodată, Directorul general AGEPI, Octavian Apostol, a menţionat importanţa pe care o acordă ţara noastră noului sistem de protecţie a brevetelor europene, sistem care va permite utilizatorilor sistemului european de brevete să-şi valideze brevetele pe teritoriul Republicii Moldova în cadrul procedurii de brevetare gestionate de Oficiul European.

De asemenea, Octavian Apostol a informat partenerii europeni despre ultimele evoluţii politice şi legislative, menționând progresele înregistrate de Republica Moldova în edificarea unui sistem modern de protecţie a drepturilor de proprietate intelectuală.

În acest context, Vicepreşedintele OEB, în numele Preşedintelui OEB Benoît Battistelli, a dat asigurări delegaţiei Republicii Moldova că organizația pe care o reprezintă va depune şi în continuare toate eforturile pentru a susţine țara noastră în vederea consolidării capacităților instituţionale ale autorităţilor responsabile de protecţia şi respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, promovarea sistemului de validare din Republica Moldova în rândul utilizatorilor sistemului european de brevete şi a potenţialilor investitori, valorificarea potenţialului inovativ în stimularea afacerilor şi crearea noilor oportunităţi de dezvoltare. Programul bilateral de colaborare semnat de cele două oficii reprezintă un instrument valoros şi complex, a menţionat Vicepreşedintele OEB. Totuşi, acesta nu constituie o listă completă de acţiuni şi angajamente, OEB anunțându-și întreaga disponibilitate şi flexibilitate pentru a răspunde şi altor solicitări şi necesităţi în domeniul de competenţă a organizației.

Prezent la eveniment, Directorul pentru Cooperare Internaţională, Nicolas Morey, a realizat o trecere în revistă a activităţii OEB, axându-se pe priorităţile şi provocările oficiului la ora actuală. Oficialul a remarcat importanţa crescândă a colaborării şi a unificării eforturilor în vederea acordării unor servicii de calitate şi în timp util utilizatorilor sistemului de brevete. Făcând referire la experienţa altor state aflate în proces de validare sau extindere, Nicolas Morey s-a arătat convins că Republica Moldova va avea de beneficiat de pe urma implementării sistemului de validare, devenind parte a unui spaţiu comun de validare a brevetelor europene care include 38 de state membre OEB şi 4 state non-membre aflate în relaţie de extindere sau validare cu Organizația Europeană de Brevete.

Părţile s-au asigurat reciproc de deplina deschidere pentru continuarea şi consolidarea relaţiilor în context bilateral şi multilateral şi au convenit asupra direcţiilor prioritare de colaborare.

Sursa foto: OEB