2024

2023

2022

2021

2020

2019

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

 

Колл-центр:
(+373-22) 400500

Антикоррупционная линия:
(+373-22) 400500

Seminar de instruire: Evidența contabilă a imobilizărilor necorporale

29.11.2017

Pe 29 noiembrie, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) a organizat un seminar de instruire cu genericul „Evidența contabilă a imobilizărilor necorporale”. Evenimentul a avut drept scop sporirea gradului de informare a specialiștilor instituţiilor de învățămînt superior și celor din domeniul științei și inovării despre rolul obiectelor de proprietate intelectuală în calitate de imobilizări necorporale, precum și oportunitatea și modalitățile de evidență contabilă a acestora.

În deschiderea seminarului, Directorul general adjunct al AGEPI, Andrei Popa, a salutat participanții, menționând că în cadrul evenimentului vor avea ocazia să cunoască, de la cei mai buni specialiști în domeniu, practici și modele de administrare eficientă a proprietății intelectuale.

În continuare, conform programului, Iurie Badâr, șef Secția instruire AGEPI, a vorbit participanților despre incorporarea obiectelor proprietății intelectuale în circuitul economic, precum și despre modalitățile de gestiune, evaluare și evidență a proprietății intelectuale, elucidând problemele valorii economice a obiectelor de proprietate intelectuală în calitate de bunuri intangibile pentru dezvoltarea economică și competitivitatea întreprinderilor sau a companiilor pe piața internă și externă.

Vasile Bucur, dr. hab., prof. univer. a vorbit participanților despre noțiunile, componența și evaluarea imobilizărilor necorporale, despre contabilitatea intrărilor imobilizărilor necorporale, precum și despre contabilitatea transmiterii dreptului de utilizare a imobilizărilor necorporale și investirii acestora.

Seminarul de instruire s-a încheiat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri. În final, cei prezenți au primit certificate de participare la seminar.