A A A

Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, sărbătorită în Republica Moldova

27.04.2017

Muzică, dans, concursuri, produse inovative, bătălie între roboți şi experimente de laborator. Astfel a fost marcată pe 26 aprilie - Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale . Evenimentul a fost organizat de către Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) și s-a desfășurat la Centrul comercial Shopping MallDova, unde au participat peste 300 de persoane.

Manifestarea a debutat cu un flash-mob cu genericul „Inovarea – Pentru o viață mai bună”, cu participarea unui grup de tineri de peste 100 de persoane, de la Centrul Republican pentru Copii şi Tineret „Artico”. 

După flash-mob, Directorul general AGEPI, Octavian Apostol, a vorbit celor prezenți despre importanța și rolul proprietății intelectuale în încurajarea inovației și creativității, precum și a menționat unele dintre cele mai cunoscute invenții elaborate de-a lungul anilor care au contribuit la îmbunătățirea vieții omului. Octavian Apostol i-a îndemnat pe participanții la eveniment să dea dovadă de multă ambiție, să aibă curaj, să persevereze și să muncească mult, deoarece numai în acest mod se pot obține rezultate frumoase, inclusiv pot fi implementate ideile creative. În final, Directorul general AGEPI i-a felicitat pe toți cei care muncesc în domenii de activitate legate direct sau tangențial de crearea, protecția și valorificarea proprietății intelectuale, dorindu-le inspirație și noi realizări în activitatea profesională.

În continuare, toţi cei prezenţi la eveniment au avut ocazia să participe la o serie de concursuri cu premii, să descopere câteva produse inovative, să urmărească o bătălie între roboți şi, nu în ultimul rând, să admire un show de excepţie cu experimente de laborator care au demonstrat că știința poate fi foarte distractivă.

De asemenea, cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale, AGEPI a organizat lecții deschise la câteva instituții de învățământ din Chișinău și anume Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi”, Liceul "Mircea Eliade", Liceul "Prometeu", Liceul Academiei de Ştiinţe a Moldovei și Colegiul Financiar-Bancar. Specialiștii AGEPI au vorbit elevilor despre importanța proprietății intelectuale și rolul inovării pentru o viață mai bună.

Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, este sărbătorită pe 26 aprilie în toate statele membre ale Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI). 

Tematica Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale este stabilită anual de către OMPI, iar în 2017 genericul a fost: Inovarea – Pentru o viață mai bună, prin care s-a dorit să se dezbată subiecte ce ţin de modul în care inovarea ne face viața mai sănătoasă, mai sigură și mai confortabilă, transformând problemele în progres. 

Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale se marchează din anul 2000, iar 26 aprilie reprezintă ziua în care a intrat în vigoare Convenția de constituire a OMPI (1970).