A A A

Ziua Bibliotecarului în Republica Moldova

23.04.2016

Pe 22 aprilie, în cadrul Bibliotecii Centrale a Bibliotecii Municipale B.P. Hașdeu, a avut loc şedinţa festivă dedicată Zilei Bibliotecarului în Republica Moldova, Zilei Mondiale a Cărţii şi a Dreptului de Autor.

La eveniment au participat reprezentanți ai Ministerului Educației, Ministerului Culturii, Directorul general adjunct al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), Andrei Popa, președintele Asociației Bibliotecarilor din Republica Moldova (ABRM), precum și bibliotecari din diferite regiuni ale țării.

Directorul general adjunct al AGEPI, Andrei Popa, a felicitat bibliotecarii cu ocazia zilei profesionale, dorindu-le sănătate pentru a reuşi să-și desfășoare eficient activitatea, bună înţelegere și putere de muncă. În același timp, Andrei Popa a mulțumit bibliotecarilor pentru susținerea acordată în activitatea de promovare și diseminare a informaţiei din domeniul proprietății intelectuale.

Totodată, Directorul general adjunct al AGEPI a anunțat rezultatele Concursului republican „Biblioteca – partener în promovarea proprietății intelectuale", organizat de AGEPI, și a înmînat diplome și premii reprezentantelor bibliotecilor cîștigătoare:

  • Biblioteca Republicană Tehnico - Ştiinţifică a Institutului Național de Cercetări Economice
  • Biblioteca Ştiinţifică Medicală a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţeanu”
  • Biblioteca publică raională din orașul Floreşti.

Alte patru biblioteci au fost menționate cu premii speciale.

De asemenea, în cadrul ședinței festive, au fost anunțate rezultatele Concursurilor naționale susținute de către ABRM – “Cel mai bun bibliotecar al anului 2015” şi “Cele mai reușite lucrări în domeniul biblioteconomiei şi ştiinţelor informării din anul 2015”. Evenimentul a continuat cu un recital susținut de Zinaida Bolboceanu.

Pe 23 aprilie, la inițiativa UNESCO, este sarbătorită Ziua Mondială a Cărții și a Dreptului de Autor. Prin această zi UNESCO își propune să promoveze lectura, publicarea și protecția drepturilor asupra obiectelor de proprietate intelectuală prin intermediul drepturilor de autor. Consiliul general al UNESCO a hotărît decretarea, în 1995, a Zilei Mondiale a Cărţii şi a Dreptului de Autor, pentru a marca simbolic naşterea şi moartea unor mari scriitori şi totodată pentru a încuraja lectura.

Mesajul UNESCO pentru ediţia din 2016 este: Puterea lecturii este pentru a menține creativitatea, dar și avansa în dialogul intergeneraţional și egalitatea de șanse și gen. 

În Republica Moldova, în aceasta zi este marcată și Ziua Bibliotecarului, instituită în semn de recunoaștere a rolului pe care îl au bibliotecarii în societatea bazată pe cunoaștere.