2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

Vizita reprezentantilor companiei ELSEVIER la AGEPI

22.10.2013

La 17 octombrie curent, reprezentantii companiei ELSEVIER au intreprins o vizita de informare la Agentia de Stat pentru Proprietatea Intelectuala (AGEPI). Delegatia a fost compusa din managerul regional pentru tarile din Europa de sud-est Catalin Teoharie si managerul pentru dezvoltarea clientelei Agata Jablonka.

Scopul vizitei a constat in familiarizarea institutiilor si organizatiilor din RM implicate in procesul de cercetare & inovare si protectie a proprietatii intelectuale cu programele si produsele companiei ELSEVIER si stabilirea unor relatii de colaborare in vederea acordarii accesului utilizatorilor de informatii stiintifice la aceste produse.

In cadrul intrevederii avute cu specialistii AGEPI, Catalin Teoharie a prezentat ELSEVIER ca fiind unul dintre furnizorii de talie mondiala de literatura in domeniul stiintific si sanatate, care deserveste peste 30 de milioane de oameni de stiinta, studenti si specialisti din domeniul sanatatii din intreaga lume.

In calitate de parteneri ai companiei se numara peste 7.000 de editori de reviste, 70.000 de membri ai consiliului editorial, 300.000 de recenzenti si 600.000 de autori, care au un singur scop: de a ajuta specialistii din domeniul stiintei si sanatatii prin furnizarea de informatii de clasa mondiala si instrumente inovatoare, informatii care sustin sporul productivitatii si imbunatatirea rezultatelor in domeniu. In calitate de editor fondator de programe globale, ELSEVIER ofera acces gratuit sau low-cost pentru stiinta si sanatate in tarile in curs de dezvoltare.

Astfel, in scopul diseminarii informatiei despre activitatea si produsele companiei, reprezentantii ELSEVIER au avut mai multe intrevederi cu institutiile din mediul de cercetare, cum ar fi Academia de Stiinte a Republicii Moldova, Universitatea de Stat etc.

ELSEVIER este o parte a grupului Reed Elsevier care-si are sediul la Amsterdam. Compania ELSEVIER a fost fondata in 1880 si este specializata in publicarea literaturii medicale si stiintifice.

O informatie mai detaliata despre compania ELSEVIER : http://www.elsevier.com/