Un nou serviciu gratuit prestat de către AGEPI

11.03.2019

În scopul acordării asistenței consultative solicitanților care doresc să depună cereri de înregistrare a indicațiilor geografice (IG), denumirilor de origine (DO), specialităților tradiționale garantate (STG), și luând în considerare complexitatea pentru solicitant a procedurilor respective, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) a implementat procedura de verificare prealabilă a formularelor cererilor de înregistrare sus-menționate și a documentelor unice respective.

Această procedură este gratuită, cu titlu de consultaţie şi nu înlocuieşte depunerea oficială a cererii de înregistrare a unei IG, a unei DO sau a unei STG (în continuare – Cerere). Informaţia respectivă poate fi expediată pe adresa electronică ig.do.stg@agepi.gov.md.

Pentru înregistrarea IG, DO, STG, după solicitarea noului serviciu de acordare a consultanței sau fără solicitarea acestuia, cererea perfectată pe formularul-tip aprobat de  AGEPI se depune:

  • direct (de către solicitant sau reprezentantul acestuia);
  • prin poștă;
  • prin fax sau e-mail, cu condiția prezentării în termen de o lună a originalului cererii;
  • prin intermediul serviciului electronic de depunere on-line a cererilor: https://e-servicii.agepi.gov.md/ro/user/register 

Dată de depozit a cererii este data la care solicitantul a depus la AGEPI cererea cu respectarea prevederilor art.16 din Legea nr.66/2008 privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate.