Târgul Internațional de Idei, Invenții și Produse noi – iENA 2015, Germania

05.08.2015

În perioada 29-Octombrie - 01-Noiembrie 2015, în orașul Nuremberg, Germania  va avea loc cea de-a 67-a ediție a Târgului Internațional de Idei, Invenții și Produse noi – iENA 2015.

Organizarea evenimentului are scopul de a crea o platformă de comunicare directă dintre inventatori și antreprenori, astfel invențiile prezentate au șanse reale să fie incluse în circuitul economic.

Participarea la târgul internațional, oferă posibilitatea stabilirii unor parteneriate de lungă durată cu asociațiile de inventatori din întreaga lume, întâlnirii cu organizatorii de târguri comerciale internaționale, cât și șansa de a participa la mese rotunde tematice organizate în cadrul ediției curente.

Menționăm că, la ediția din 2014 la Târgul Internațional de Idei, Invenții și Produse noi – iENA, au participat reprezentanți din 30 de țări cu peste 700 de lucrări, iar 18% din inventatori au avut posibilitatea de a primi oferte concrete chiar  în timpul târgului. De asemenea, târgul a fost vizitat de persoane interesate din 41 de țări a lumii.

Termenul de depunere a cererii de participare este 14 august 2015.

Pentru detalii accesați http://www.iena.de/en/home.html.