Studiu UE privind drepturile de proprietate intelectuala

17.10.2013

Un studiu recent realizat in comun de Oficiul European de Brevete (OEB) si de Oficiul pentru Armonizare in cadrul Pietei Interne (OAPI) arata ca circa 35% din locurile de munca existente la nivelul Uniunii Europene sunt bazate pe sectoare in care se utilizeaza cu precadere drepturile de proprietate intelectuala.

La 30 septembrie curent, Comisia Europeana a lansat un comunicat de presa prin care a salutat publicarea Studiului „Sectoarele in care se utilizeaza pe scara larga drepturile de proprietate intelectuala: contributia la performanta economica si la ocuparea fortei de munca in Europa”, care masoara importanta drepturilor de proprietate intelectuala in economia UE. In rezultatul studiului s-a constatat ca sectoarele in care se utilizeaza pe scara larga drepturile de proprietate intelectuala genereaza aproximativ 39% din totalul activitatii economice din UE (aproximativ 4,7 miliarde EUR anual), acestea asigurand in mod direct aproximativ 26% din totalul locurilor de munca din UE (56 de milioane de locuri de munca); inca 9 % din locurile de munca din UE sunt legate in mod indirect de sectoarele respective.

Studiul se concentreaza asupra economiei UE si considera drept sectoare in care se utilizeaza pe scara larga drepturile de proprietate intelectuala fie cele care inregistreaza mai multe drepturi de proprietate intelectuala pe angajat decat alte sectoare, fie cele in cazul carora utilizarea drepturilor de proprietate intelectuala este o caracteristica intrinseca a activitatii pe care o desfasoara. Aceste sectoare sunt selectate la nivelul UE, pe baza unor masuratori ale gradului de utilizare a drepturilor de proprietate intelectuala, efectuate in intreaga Uniune Europeana. Studiul cuprinde de asemenea, lista tuturor sectoarelor in care se utilizeaza pe scara larga drepturile de proprietate intelectuala.

Studiul poate fi accesat la adresele:
http://oami.europa.eu/ows/rw/pages/OBS/IPContributionReport.en.do si
http://www.epo.org/service-support/publications/studies/ip-intensive-industries.html

Mai multe informatii cu privire la proprietatea intelectuala in UE sunt disponibile la adresa:
http://ec.europa.eu/internal_market/indprop/index_en.htm