Sistemul național de proprietate intelectuală, promovat în cadrul Salonului Internaţional de Invenţii de la Geneva

17.04.2018

În perioada 11-15 aprilie, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) a participat la cea de-a 46-a ediţie a Salonului Internaţional de Invenţii de la Geneva, Elveția.

Ediția din anul curent a Salonului a reunit un număr record de participanți – 822, din aproximativ 40 de țări, care au expus peste 1000 de invenții. Suprafața expozițională a cuprins 9.000 de metri pătrați, iar numărul vizitatorilor a depășit cifra de 31 de mii. Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva a atras investitori și companii din întreaga lume. La standuile expoziționale au fost expuse, în mare parte, invenții din domeniul sănătății, medicină, mediu și securitate. O invenție din domeniul medicinei a și câștigat Marele Premiu al expoziției.

Republica Moldova a fost reprezentată la Salonul Internaţional de Invenţii de AGEPI, precum și de un grup de inventatori și cercetători din Republica Moldova. La standul AGEPI au fost expuse 7 invenții ale inventatorilor moldoveni care s-au înregistrat la expoziție, fiind apreciate cu 4 medalii de aur și 3 de argint.

Totodată, la standul expozițional al AGEPI au fost prezentate materiale informative cu referire la sistemul național de proprietate intelectuală și au fost oferite informații privind validarea brevetelor europene pe teritoriul Republicii Moldova.

Tradițional, AGEPI selectează și menționează cele mai interesante invenții prezentate în cadrul Salonului. Şi de această dată, în cadrul evenimentului, au fost înmânate un trofeu și trei medalii pentru invențiile prezentate de inventatorii din România, Federația Rusă și Elveția.

Salonul Internațional de Invenții de la Geneva este cel mai prestigios eveniment mondial dedicat în exclusivitate inventicii și organizat sub înaltul patronaj al Guvernului Elvețian, al orașului Geneva și al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale. Următoarea ediție a Salonului va avea loc în perioada 10-14 aprilie 2019.