Simboluri naționale pentru marcarea produselor, publicate de OMPI

05.10.2015

Pe 30 septembrie 2015, Biroul Internațional al Organizației Mondiale de Proprietate Intelectuală (OMPI) a publicat o listă cu simboluri a căror protecție a fost solicitată conform Convenției de la Paris. Printre acestea se numără și simbolurile naționale "Agricultura Ecologică – Republica Moldova", "Indicație Geografică Protejată  – Republica Moldova" (IGP), "Denumire de Origine Protejată – Republica Moldova" (DOP) și "Specialitate Tradițională Garantată – Republica Moldova" (STG). Aceste simboluri au fost expediate la OMPI de către Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală.

În termen de 12 luni din data publicării, părțile membre ale Convenției de la Paris și ale Organizației Mondiale a Comerțului vor putea înainta obiecții privind acordarea protecției semnelor înaintate.

Convenția de la Paris oferă protecție semnelor oficiale ale statelor împotriva înregistrării neautorizate a acestora sau a unor imitații din punct de vedere heraldic în calitate de mărci comerciale.

Simbolurile naționale pentru marcarea produselor pot fi utilizate în mod gratuit doar de către persoanele fizice sau juridice deținătoare ale dreptului de utilizare. Semnele pot fi aplicate pe produse, etichete sau ambalaje, de asemenea pot fi utilizate în publicitate sau în documentele care le însoțesc.

Marca  “Agricultura Ecologică – Republica Moldova” este gestionată de către Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare. Aceasta poate fi aplicată doar pe produsele agroalimentare care respectă regulile de producţie ecologică.

Precizăm faptul că simbolurile naționale IGP, DOP și STG au fost selectate de către o Comisie națională în rezultatul desfășurării unui Concurs pentru crearea simbolurilor asociate indicațiilor geografice protejate, denumirilor de origine protejate și specialităților tradiționale garantate.

Indicațiile geografice, denumirile de origine și specialitățile tradiționale garantate sunt obiecte de proprietate intelectuală. Ele au un important rol politic și economic și reprezintă instrumente valoroase de marketing pentru toate țările lumii, implicit pentru Republica Moldova.