Si-a inceput lucrarile Conferinta Diplomatica de la Marrakesh

21.06.2013

La 18 iunie curent, in orasul Marrakesh, Regatul Maroc, a avut loc deschiderea oficiala a Conferintei Diplomatice pentru adoptarea Tratatului privind facilitarea accesului la operele publicate pentru persoanele cu deficiente de vedere sau persoanele cu capacitate limitata de percepere a informatiei tiparite, convocata de catre Organizatia Mondiala a Proprietatii Intelectuale (OMPI).

Lucrarile Conferintei Diplomatice se desfasoara in perioada 18-28 iunie 2013 si intruneste peste 600 de delegati din 186 state membre ale OMPI, inclusiv din Republica Moldova.

Conferinta Diplomatica reprezenta punctul culminant al unor dezbateri indelungate cu privire la crearea unui cadru de lucru care ar facilita accesul la operele protejate prin drept de autor, carti si alte materiale scrise, intr-un mod predictibil si egal, cum ar fi imprimarea Braille sau cu caractere mari si formate audio digitale, pentru persoane cu deficiente de vedere, majoritatea dintre acestia locuind in state cu un nivel scazut de trai. Beneficiarii vor avea acces mai facil la beletristica, manuale si alte materiale didactice sau de divertisment. Acest lucru nu poate fi realizat decat prin accesul la cartile specifice inabilitatilor lor.

Prezentand mesajul Majestatii Sale Regelui Mohammed al VI-lea al Marocului, adresat participantilor, ministrul Comunicatiilor si reprezentantul oficial al Guvernului Maroc, Mustapha Khalfi, a declarat ca aceasta „Conferinta Diplomatica este una cruciala”, subliniind ca „a venit momentul ca Tratatului de la Marrakesh sa fie adoptat, si asteptam cu bucurie aprobarea primului document international din istoria OMPI care prevede exceptii si limitari de la dreptul de autor, o masura fara precedent pentru doctrina juridica a dreptului de autor”. „Intr-o lume globalizata ca cea de astazi, Conferinta Diplomatica, prin adoptarea Tratatului international care urmeaza a fi discutat la Marrakesh, ar putea ajuta la „umanizarea” procesului de globalizare. Un asemenea Tratat le-ar permite orbilor si persoanelor cu deficiente de vedere accesul la materialele scrise, protejate prin dreptul de autor, pentru a studia aceste materiale si a beneficia de ele”- se mentioneaza in mesajul M.S. Regelui Mohammed al VI-lea.

In luarea sa de cuvant la deschiderea Conferintei Diplomatice, Francis Gurry, Directorul general OMPI a mentionat ca „obiectivul Conferintei Diplomatice este destul de clar si simplu – de a incerca sa se remedieze penuria de carti, din cauza careia peste 300 de milioane de persoane cu deficiente de vedere, majoritatea locuind in tarile in curs de dezvoltare, nu au acces la mai mult de 90% din operele publicate". Acest obiectiv, a spus Directorul general, ”va fi realizat prin crearea unui cadru legislativ si regulator care sa permita facilitarea productiei de opere in formate accesibile si schimbul transfrontalier de astfel de opere”.

Dl Gurry a mai declarat ca "sarcina negociatorilor este, pe de o parte, sa creeze un sistem „functional" care sa asigure posibilitatea editarii fara probleme a operelor in formate accesibile si a schimbului transfrontalier de produse de acest gen in intreaga lume, iar pe de alta parte – sa ofere autorilor si editorilor siguranta ca sistemul nu va permite utilizarea ilegala a operelor pe piete paralele in scopuri care nu au nicio tangenta cu interesele persoanelor cu deficiente de vedere sau persoanelor cu capacitate limitata de percepere a informatiei tiparite. Succesul lor rezida in gasirea unui echilibru corect, ceea ce constituie garantia bunei functionari a Tratatului".

Initierea negocierilor de catre Republica Moldova asupra Tratatului privind facilitarea accesului la operele publicate pentru persoanele cu deficiente de vedere sau persoanele cu capacitate limitata de percepere a informatiei tiparite au fost dispuse prin Decretul Presedintelui Republicii Moldova nr.661/VII din 4.06.2013. Republica Moldova este reprezentata in cadrul Conferintei Diplomatice de catre Lilia BOLOCAN, Director general al Agentiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuala (AGEPI) si Ion Tiganas, vicedirector general AGEPI.

Detalii privind deschiderea Conferintei Diplomatice la: http://wipo.int/pressroom/ru/articles/2013/article_0013.html

Alocutiunea Directorului General al OMPI, dlui Francis Gurry, la deschiderea lucrarilor Conferintei Diplomatice la: http://wipo.int/about-wipo/en/dgo/speeches/dg_dc2013.html

Foto: http://wipo.int/pressroom/en/articles/2013/article_0013.html