Seminarul national „Impactul infractiunilor din domeniul proprietatii intelectuale asupra societatii”

24.04.2012

In contextul implementarii Componentei 3 a Proiectului Twinning „Suport pentru implementarea si respectarea drepturilor de proprietate intelectuala in Republica Moldova”, in perioada 25-26 aprilie curent, se va desfasura cel de-al II-lea Seminar-pilot privind „Impactul infractiunilor din domeniul proprietatii intelectuale asupra societatii”. Seminarul va avea loc in Sala de conferinte a Hotelului „Jolly Alon” (str. M. Cibotari nr. 37).

La deschiderea lucrarilor seminarului vor participa: reprezentantul Delegatiei UE in Republica Moldova, dr. Lilia BOLOCAN, Director General AGEPI, Michael POULSEN, consilier principal in cooperare internationala, Departamentul proiecte internationale, Oficiul Danez pentru Brevete si Marci.

Seminarul va fi moderat de catre expertii europeni Keld Nymann JENSEN, Vicedirector general al Oficiului Danez pentru Brevete si Marci, Bogdan BORISCHIEVICI, director al Directiei Colectia Nationala, Informatica si Servicii a Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci din România (OSIM), si Monica POP, Procuror sef, Serviciul pentru coordonarea activitatii Ministerului Public in domeniul drepturilor de proprietate intelectuala din România.

La seminar au fost invitati sa participe reprezentanti ai ministerelor Afacerilor Interne, Justitiei, Economiei, Educatiei, Tehnologiei Informatiei si Comunicatiilor, Serviciului Vamal, Institutului National al Justitiei, Agentiei Nationale pentru Protectia Concurentei, Procuraturii Generale, Centrului de Combatere a Crimei Organizate si Coruptiei, Agentiei pentru Inovare si Transfer Tehnologic, Agentiei pentru Protectia Consumatorului, AGEPI s.a.

In cadrul seminarului, vor fi puse in discutie teme axate pe respectarea drepturilor de proprietate intelectuala (DPI), inclusiv: Impactul economic al contrafacerii si pirateriei. Instrumente de contracarare si constientizare; Crimele in domeniul drepturilor de PI: pericol pentru sanatatea si securitatea publica; Crima organizata si furtul de proprietate intelectuala; Rolul oficiului de proprietate intelectuala in combaterea crimelor din domeniul drepturilor de PI s.a.

La sfârsitul lucrarilor Seminarului, pe 26 aprilie, orele 13.00, va avea loc o Conferinta de presa consacrata lansarii Campaniei publice “STOP Pirateria si Contrafacerea!” si bilantului Concursului pentru crearea simbolurilor nationale asociate indicatiilor geografice protejate, denumirilor de origine protejate si specialitatilor traditionale garantate.

Invitam jurnalistii la lucrarile seminarului si la Conferinta de presa.

Serviciul de presa AGEPI