A A A

România susține dezvoltarea sistemului de proprietate intelectuală din Republica Moldova

20.01.2017

Directorul general al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, Octavian Apostol, a avut o întrevedere de lucru cu E.S. Daniel Ioniță, Ambasadorul României în Republica Moldova.

Evenimentul a prilejuit efectuarea unui schimb de idei pe marginea relațiilor de colaborare în domeniul proprietății intelectuale dintre Republica Moldova și România, precum și identificarea direcțiilor prioritare de consolidare a acestora. 

În cadrul întâlnirii, Octavian Apostol a făcut o trecere în revistă a evoluțiilor recente în domeniul proprietății intelectuale, evocând atât succesele obținute de către AGEPI, cât și provocările cu care se confruntă sistemul după 25 de ani de la creare.

De asemenea, a fost remarcată cooperarea excelentă între AGEPI și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) din România, și Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA). 

Amb. Daniel Ioniță a menționat că România va sprijini în continuare eforturile de integrare europeană ale Republicii Moldova și va acorda suportul necesar pentru dezvoltarea sistemului de proprietate intelectuală.

Interlocutorii au evidențiat importanta menținerii dialogului dintre instituții și au manifestat deschidere față de continuarea acestuia.