A A A

Rezultatele controlului general anual al activității Asociației Naționale pentru Protecția Creației Intelectuale

25.01.2017

În perioada 27 septembrie – 18 noiembrie 2016, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) a efectuat controlul general anual privind activitatea Asociației Naționale pentru Protecția Creației Intelectuale (ANPCI) pentru perioada 01.01.2015 – 31.12.2015, în rezultatul căruia, Comisia de control a activității organizațiilor de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor și/sau conexe a întocmit Actul de control nr. 14/5 din 29.12.2016 privind controlul general anual al activității Asociației Naționale pentru Protecția Creației Intelectuale (ANPCI) pentru perioada 01.01.2015-31.12.2015.

În urma efectuării controlului general anual al activității ANPCI, Comisia de control a constatat următoarele:

  • Încălcarea prevederilor art. 51 alin. (2), (3) din Legea nr. 139/2010: ANPCI nu a prezentat AGEPI toate documentele şi informaţiile solicitate pentru a verifica corespunderea activităţii organizaţiei  cu prevederile legale.
  • Nerespectarea deciziilor AGEPI şi ale instanţelor de judecată: Decizia AGEPI nr. 5/2285 din 21.10.2014 și Încheierea Judecătoriei Rîşcani din 21.02.2013, prin eliberarea contractelor de licență și colectarea remunerației de autor în perioada suspendării Deciziei AGEPI nr. 1/57 cu privire la avizarea ANPCI.
  • Încălcarea prevederilor art. 49, alin. (3), lit. b) din Legea nr. 139/2010, prin faptul că ANPCI nu a efectuat repartizarea și plata remunerației de autor colectate.
  • Încălcarea prevederilor pct. 9 din Instrucțiunea nr. 169/2016: prin faptul că, în cadrul controlului, ANPCI nu a pus la dispoziția AGEPI toate documentele şi informaţiile solicitate de către Comisia de control. 

Menționăm că, potrivit Încheierii Judecătoriei Rîşcani din 21.02.2013 a fost suspendată Decizia AGEPI nr. 1/57 din 12.01.2012 privind avizarea ANPCI, iar pentru executarea încheierii a fost publicată Decizia AGEPI nr. 5/2285 din 21.10.2014 (Monitorul Oficial nr. 325-332 din 31.10.2014). Ulterior, AGEPI a emis Decizia nr. 11/107 din 25.01.2016 (Monitorul Oficial nr. 20-24 din 29.01.2016), prin care a fost abrogată Decizia AGEPI nr. 1/57 din 12.01.2012 privind avizarea ANPCI.

Prin urmare, din momentul suspendării Deciziei de avizare a ANPCI menționate anterior și, în prezent, ca urmare a abrogării acesteia, ANPCI nu este în drept să își desfășoare activitatea în calitate de organizație de gestiune colectivă, neîndeplinind prevederile art. 48 alin. (5) lit. b)  din Legea nr. 139 din 02.07.2010 privind dreptul de autor și drepturile conexe, conform cărora o organizație de gestiune colectivă își desfășoară activitatea doar dacă este avizată de către AGEPI.